V-am zis eu că există!

Sal’tare. Uite ca dimineata citind mailurile am dat peste unul fain de tot, asa cum de mult nu am mai citit. El este „furat” de la Raspandacul.

Editorial

În India, cu ocazia unor excavări, s-a descoperit un schelet uman gigantic, vechi de mii de ani. Pe o plajă din Filipine, valurile au aruncat pe tărm o vietate, jumătate peste, jumătate având trăsături umanoide. Un britanic care îsi plimba câinele a găsit o mică nimfă mumificată. Toate aceste stiri, ca si altele asemenea, au făcut ocolul lumii prin internet (si continuă să o facă), însotite de imagini din diferite unghiuri.

Ce minunătii, nu-i asa?! Bine că le-am primit prin e-mail, pentru că posturile de televiziune si ziarele mari sunt aservite guvernelor si controlate de serviciile secrete, care nu vor să se afle (nu-mi dau seama de ce nu vor, dar nu contează, pentru toată lumea e mai palpitant asa!)

Adevărul este că toate acestea sunt niste farse. Iar când afli detaliile punerii lor în practică, rămâi cu gura căscată cât de usor îi este unui om să manipuleze întreaga lume. Sunt suficiente câteva imagini trucate sau câteva fotografii ale unui modelaj bine realizat, plus câteva informatii care să stârnească imaginatia, iar restul se întâmplă de la sine. Chiar si când se frizează ridicolul (uneori chiar mai abitir atunci), atâta timp cât se ating coardele care trebuie, oamenii sunt dispusi să creadă tot felul de „minunătii”.

Iar asta, fie spus între noi, nu are nicio legătură cu internetul. A făcut-o Orson Wells în 1938, când „Războiul Lumilor”, difuzat la radio, i-a făcut pe americani să creadă că sunt atacati de martieni. Chiar si anterior, diferiti fotografi au „surprins” zâne, fantome si OZN-uri, multi recunoscând ulterior că au trucat imaginile. Dintre cazurile relativ recente, probabil cel mai celebru este filmul disectiei extraterestrului presupus a fi găsit la Roswell, pus în circulatie în 1995 si difuzat de televiziuni din întreaga lume.

Realizatorii săi au recunoscut după câtiva ani falsul. Pe de o parte, este teribilismul poznas al celor care pun în practică aceste farse, dorind să demonstreze ce grozăvii sunt în stare să facă, fabricând „povestiri cu steroizi”. Însă pe de cealaltă parte, este vorba mai ales de disponibilitatea noastră de a crede în ele, care rezidă în dorul sădit în fiecare dintre noi în copilărie, când ne doream din inimă să-l vedem pe Mos Crăciun, să trăim în casa piticilor, să ne luptăm cu monstri spatiali si câte si mai câte.

Este dorul din fiecare om ca visele si fanteziile să i se împlinească. Ba chiar si unele cosmaruri, ca să poată spune: „V-am zis eu că există!”.
(Lucian Velea, lucian.velea@lexica.ro )

Andrei
KIP IN TACI