Sal’tare
Cred ca exista in gena noastra o parte ramasa de la popoarele nomade. E acel ceva care ii facea pe ei sa plece mereu catre tinuturi mai imbelsugate si care pe noi ne face sa mergem catre tinuturi mai frumoase. E acel ceva care vineri seara ne face sa fugim sambata dimineata catre munte sau catre o padurice la un gratar sau catre mare. Parca am fi tigani cu cortul. Incarcam cat se poate de mult in „carutele cu cai putere”, dam bice si fugim. Unii din noi plecam cu ganduri de drumetie. Ne place sa simtim drumul in picioare si sa „mirosim” explozia verde de primavara sau sa simtim racoarea verii la mama ei sau poate cu natura se pregateste de hibernare. Si tot de la ei (de la nomazi sau de la tiganii corturari) cred ca am preluat si ideea de a vedea tara din masina. Si acu stau si ma intreb si eu ca un curios ce sunt:
De ce? Doar trecerea imaginilor prin fata ochilor ne face bine? Ne hranim oare oare cu frumusetea care ne trece prin fata ochilor?
Cam asta ma intreb eu, stand la umbra unui gutui, undeva in fundul mahalalei Giulestilor!
Andrei… 😉
KIP IN TACI
Lasă un răspuns