Tatic singurel si depresiv – Jurnal de tatic ep. 42

Sal’tare
Traiesc saptamanile acestea prima experienta de despartire de mandrutza si de Matei. Ei sunt in vacanta la mamaitza de la Caracal pentru doua saptamani. Am mai fost noi doi despartiti de acum 3 ani de cand ne-am mutat impreuna de vreo 2 ori cate 3 sau 4 nopti, insa nu asa de mult pana acum. Iar de la nasterea lu’ Matei acum 11 luni nu am dormit fara el nici macar o noapte. Si e ciudat. Ma simt legat sau cu ceva lipsa. Acum inteleg ca ei doi ma fac sa fiu INTREG. Iar vorba aia veche cu
„POTI SA TE DAI JOS DIN PAT PE ORICARE PARTE A PATULUI!”
e degeaba. Mai bine prefer sa fiu atent, sa nu fac zgomot, decat sa nu am dragostea si prezenta lor. Si uite ca acum imi dau seama cat pierd cei care au joburi in care tre’ sa plece mult in delegatii. Frate eu sunt despartit de 3 zile de ei si am pierdut deja doua chestii faine: prima sa „joaca” cu un alt copil sau daca vret prima socializare reala (il are acolo pe varul sau cu 2 luni mai mititel) si prima joaca cu pisica. Pana acum doar se uita la ea si radea, insa parea ca ii este un pic frica sa se joace cu ea. Asa ca ma reintorc la ce spuneam la inceput. Va dati seama ca daca eram plecat cate 2-3 zile pe saptamana, era posibil sa pierd primul pas facut, primul cuvant, primul dinte, primul caca la olitza si tot asa? Asa ca nu pot decat sa ma bucur pentru situatia mea actuala.
Apropo tot de „parinti – copii” (dar la alte varste). Cred ca in una din trei familii sunt batrani pe care familia ii trateaza ca pe niste bagaje de care ar vrea sa se descotoroseasca. Sigur pe de o parte zic mereu ca de vina sunt poate si parintii, ca nu i-au educat in asa fel incat sa nu ii considere acum in „toamna vietii” astfel. Insa de-a lungul timpului am vazut cazuri clare de oamenii „stricati” de anturaje sau de parerile celorlalti. Asa ca ca vin azi cu o rugaminte catre voi cei care vedeti asemenea cazuri. Incercati sa ii treziti cumva pe cei care sunt astfel, pentru ca la randul nostru si noi vom ajunge acolo si fie ca vrem sau fie ca nu vrem, vom avea nevoie de ajutor si nu stiu cat de bine ne va fi. Asa ca hai sa mai vedem si un pic mai incolo de varful nasului si sa ne gandim la viitor cat mai „pasnic” si cat mai echilibrat. Hai sa facem fapte bune, ca sa ni se intoarca din 10, macar un gest frumos la batranete.
Cam atat de la taticul „artistic” de servici!
Andrei
KIP IN TACI