Sal’tare
La inceputul saptamanii trecute am dat pe Facebook peste minunatia asta de melodie a Innei
Si tre’ sa recunosc ca mie imi place, desi cei cu ureche muzicala imi spun toti ca e „cam chinuita” melodia in interpretarea Innei, fata de originalul Laurei Stoica.
Si totusi (chiar si cu acest neajuns), mie mi se pare OK sau mai mult decat OK, ca Inna cauta sa atace si aceste melodii. Ele ajung si la sufletele unora ca mine, care nu vedeam in ea, decat fata aia care canta comercial si care l-a apucat pe Doamne, Doamne de un picior atunci cand si-a cunoscut impresarul actual si care a reusit sa scoata maxim din ceea ce poate ea oferi. Asta daca vorbim de partea buna a acestei intamplari!
Care e oare „partea intunecata”?
Pai artificialul si imaginea, care ne-au furat cu totul. Ideea ca se poate asa cum a facut Inna sau cum au facut cei de la Accent sau Ozone, fara continut, fara studii de muzica serioase, fara munca multa si fineturi pentru fiecare melodie. Sau (de ce nu!) fara dorinta de a vedea melodia cantata si peste 10 sau 20 de ani. Si apropo de acest lucru imi e dor de cantaretii gen Cotabita sau Gabriel Dorobantu, care cantau cateodata cu spatele la public sau cu ochii inchisi, fara sa danseze ca totii zanaticii din ziua de azi, dar care vroiau neparat sa transmita o emotie puternica celor care il ascultau!
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns