STIRI CALDE in JURNAL DE TATIC, la cele 4 luni ale lui BEBE – ep. 25

Sal’tare
La postul anterior din categoria Jurnal de tatic am primit un comentariu interesant de la un prieten vechi din copilarie, care are acum un mandru fecioras de vreo 5-6 anisori. Initial am vrut sa ii dau doar un raspuns la comentariu., insa cand mi-am dat seama ca textul e prea lung pentru asa ceva, i-am dat COPY-PASTE aici si l-am mai „impanat” cu diverse. Iata comentariul

Man, eu tot cred ca nu e asa fun sa ai un sobolan mic. Pana la 1 an, e pe post de limax: se taraste, manaca si se c**a. Crede-ma ca vorbesc din experienta. Il ti in brate si te bucuri ca fazanu’ la orice zambet si orice face el… Fun-ul incepe de la 1 an in sus… incepe sa interactioneze, sa gandeasca, sa treaca la stadiul “catel”. Oricum, e mai bine decat limax.
Si fun-ul adevarat vine de la 4-5 ani, cand ai deja partener de joaca, poti sa il iei cu tine pe munte, cu bicla pe coclauri, pe barca sau la peste … atunci incepe viata de “ba tata, ba”
Mai ai de tras… spor
Sunt curios daca acu’ aveti curaj sa va ganditi inca la unu

Si acu hai sa o luam pe rand.

• „Motanul nostru” (ca noi asa il alintam, din cauza ca atunci cand e suparat si maraie, pare mai degraba Luca motanul cel poznas, decat Matei baietelul energic), e acum exact cum zici – LIMAX. Foarte interesant (de vreo 2 zile), e faptul ca a invatat sa mearga inapoi, cand il punem pe burtica. Sigur ca punem acest obicei si pe seama faptului ca e in zodia Racului, asa ca are tot dreptul 😀
• Pe de o parte ai dreptate, cand zici ca nu prea ai bucurii, decat foarte marunte acum! Insa cat timp stim clar ca trebuie sa avem rabdare, ne incurajam si unul pe altul. Noi in prima faza nu asteptam 1 an, ci momentul cand va merge in picioare. Ca acum ne luam „pumni in gura” seriosi, de la faptul ca nu il lasam sa atinga pamantul cu picioarele. Da’ problema e ca nu are voie, ca inca nu ii sunt ligamentele destul de tari si nici coloana nu e intarita. Asa ca suferim cu totii in tacere si visam la momentul cand vom stii sa inotam, sa mergem pe bicicleta, sa alergam cu rucsacelul in carca, sa spunem poezii si muuulte altele!
• Si nu suntem singurii care viseaza. Tataie deja i-a pregatit sculele lui pentru trebaluit prin curte. Mamaitzele au in plan caciulite, pantalonasi si vestute. Iar unchii de la Caracal (dintre care unul are deja un partener de joaca pentru Matei) se gandesc ce mingii sa le ia, ca sa aibe cu ce sparge geamurile la veranda sau la vecini si ce fel de undite sa le faca, ca sa mergem cu totii pe balta
• P.S. Da’ noi avem inca in gand un mic PUI DE OM. Sigur ca problema importanta nu e la mine ca tatic, pentru ca noi taticii sa fim seriosi, oricat de multe „facem” sau „vream sa facem”, nu ajungem sa „lucram” cu el mai mult de 30 – (hai maxim) 40%. Asa ca intrebarea asta cauta intotdeuana raspuns PRINCIPAL la mamici. Iar pana acum mandra mamica a puiului nostru e o curajoasa si jumatate si a zis ca mai vrea sa mai facem unul. Iar momentul am vrea sa fie cat mai aproape de prezent, pentru ca diferenta de varsta intre ei sa nu fie prea mare. Insa in principiu ideal ar fi ca la momentul in care se va naste surioara sau fratiorul, Matei sa poata vorbi si sa fie cat de cat independent din punct de vedere caca, papa, somn!

Gata cam atat de la noi! Va pupam dulce toti 3!
Andrei
KIP IN TACI