Sal’tare
Duminica e pentru multi dintre noi rezervata „clipelor in familie”. E acel RELAX in care incercam sa ne umplem bateriile. Ei bine, pentru ca societatea de azi e pervertita si aceste obiceiuri par mai degraba demne de istorie, multe dintre familii prefera sa stea mai degraba despartite. Mamele cu vecinele sau prietenele, barbatii cu prietenii la „un pahar” si copiii cu cine’or gasi. Sigur ca in principiu, asta nu face decat sa transforme Duminica intr-o zi obiosnuita. Problema e ca „transformarea” Duminicii in asa ceva, face ca oamenii sa uite ideea de FAMILIE.
Asa ca apar in fiecare zi pe langa mine cunoscuti, care nu se simt bine in pielea lor. Parca nu se regasesc. Parca au uitat ceva in nurma si deplang acel ceva uitat sau lasat. Le e frica de faptul ca imbatranesc si se refugiaza in bautura sau fac viata amara celor de langa ei, pentru ca li se pare ca nu au parte de suficienta atentie sau afectiune. Astia sunt unii!
La polul opus sunt cei care roseau pana acum in fata unui decolteu mai adanc si care odata ajunsi in plina varsta a doua, le pare rau ca nu au fost „crai” in tinerete si incep sa faca „prostiile” de la tinerete acum. Sigur ca in unele cazuri de genul asta se destrama familii si de multe ori vezi aparand alte familii cu el de 40-50 de ani si ea de 20-25. Sigur acum e OK, insa ei nu isi dau seama ca prapastia suportabila datorata varstei se va adanci din ce in ce mai mult si ca peste 10 ani ei vor fi doi straini, pentru ca batranetea e grea si ca sa o intelegi, dar mai ales ca sa o suporti in doi, e bine sa fii cam la acelasi nivel
varsta.
Si care ar fi ideea, dorintza sau concluzia? Pai ca nu vreau sa ajung precum Personajul principal din American Beauty. Vreau sa fiu conform cu varsta si sa nu imi para rau ca trec anii. Stiti careva care e SECRETUL?
Andrei… 😉
KIP IN TACI
Secretul e altul pentru fiecare dintre noi. De curînd am văzut două filme în aceeaşi zi. Primul a fost Yes Man (o comedioară simpatică cu Jim Carrey), urmat de The Wrestler (cu Mickey Rourke nominalizat la Oscar pentru rol) şi am ajuns la concluzia că ambele personaje principale trăiesc oarecum experienţe similare. Ambele sînt surprinse în voiajul lor prin viaţă. Ambele se află într-un tren. Carrey realizează la un moment dat că trebuie să coboare, pentru a se urca în altul. Rourke, cu toate că este conştient că ar fi trebuit să coboare cu vreo cîteva staţii înainte, pentru a urma o altă rută, merge mai departe şi ajunge la destinaţie mult prea repede.
Totul e să schimbăm trenurile la timp. Simplu, nu?
alphadog’s last blog post..Care-i graba?
Frumos spus man! Si cred ca la asta mai putem adauga: SA SI PRINZI TRENUL LA TIMP, NU DOAR SA IL SCHIMBI LA TIMP! 😉
uite aici post filozofic, pentru mine.
fillozofic pentru mine: urecherea din cand in cand a superficializarii asteia de cacat a omenirii
Ahaaaa deci tu esti! Uitasem care e fata care m-a facut FILOZOF! 😀
dap, eu. mi-a placut initiativa ciupercutei de a ma prezenta lumii:)) asta dupa ce eu am tras-o de maneca, fiind singura persoana care mi-a inspirat incredere
ps: acum la un post ca asta zi ca n-am avut dreptate
Ciupercutza e o fata de zahar mai, nu avem ce sa ii reprosam!
P.S. Mmm, tre’ sa recunsoc ca pentru acest articol ai dreptate. Dar sa stii ca ma apuca rar, filozofeala. Baga-ma tu in reader, urmareste-ma zilnic ce scriu aici si vei vedea ca nu e chiar asa! 😉