Sal’tare. Da, iata-ma-s intors la JURNALUL DE ROMANIA Cu Sighet. Va aduceti aminte ca ultima oara am fost in Caracal. Ei bine de acolo as fi vrut sa va povestesc in ordinea trecerii prin drumul meu spre Maramures si despre Ramnicu Valcea si despre drumul de acolo pana la Maramu’. Insa nu, azi n-am chef, dar promit sa ma intorc la subiectele astea doua si sa nu le uit.
Azi am chef sa va spun despre Sighet
De ce? Pentru ca inca simt entuazismul trecerii prin el si nu am chef sa imi treaca si sa iasa alta data, vreun trist de subiect. Si sa incepem cu contrastele, ca doar asa zic in titlul articolului:- bila neagra – desi orasul e cochet, parca e un pic cam prea prafuit. Si sunt sigur ca nu e vorba de faptul ca ar fi cine stie ce activitate febrila industriala pe acolo, ci e cam neingrijit din punct de vedere al curateniei. Sau poate am nimerit eu intr-o perioada nefericita?
Bila alba – MUZEUL SATULUI – e o oaza de liniste si de verdeata. Pentru mine e pana acum cel mai frumos Muzeu de acest gen vazut. (Mi se sufla din public, ca inca nu l-am vazut pe cel din Sibiu). Eee lasa ca nu e timpul trecut si o sa ajung eu si pe acolo.
Bila neagra – (data administratiei centrale de stat a Romaniei) pentru ca a acceptat ca podul de trecere a frontierei din aceasta zona, sa fie construit, sa fie dat in folosinta in ianuarie anul asta cu mare fast si cu Basescu langa el si inchis in august tot anul asta. Mai multe detalii inacest articol: Podul istoric de la Sighet, Republica Burkina Faso
Continuam tot cu si despre Sighet!
Acum imi permit sa fac o mica paranteza si sa imi dau si eu cu parerea. Deci in fond si al urma urmei podul s-a inchis in principiu, pentru ca a fost prost facut, pentru ca micul trafic de frontiera lovea la picioarele unor intreprinzatori si pentru ca autoritatilor le era lene sa puna osu’ la treaba ? Pai asta se poate rezolva, prin aplicarea legii si de oa parte a acestei lupte (traficantzii), dar si de cealalta (autoritati). Si mai apoi ma gandesc mai departe.
Nu vi se pare ca era totusi un punct bun de tranzit ? Si asa stam prost cu infractructura, hai sa nu ne mai gandim sa facem lipeli si lipituri. Hai sa incercam sa oferim intrari si iesiri in si din aceasta tara, care se doreste parte integranta a UE, la standarde macar „normale”, nu zic europene sau inalte.
Bila alba – in centru chiar vis-a-vis de Muzeul Etnografic e o pizzerie unde se manaca bine de tot si unde au o ciorba de burta fenomenala. Si daca tot am zis de Muzeu adineauri, hai sa il includem si pe el tot in aceasta bila alba.
De ce ? Pai reuseste foarte bine intr-un spatiu de P+1 sa introduca o multime de exponate, intr-o forma „vie”, reprezentand obiectele de cult, de port si de uz casnic, al gospodariilor maramuresene. E plin de culoare muzeul!
Sigur s-ar putea ca impresia asta sa imi fi fost lasata de acest muzeu si din cauza ca am venit cu dorintza de a vedea tot, de a descoperi cat mai mult. Ca un burete uscat dornic de apa. Si vorba ceea: DACA DORINTZA E, JUMATATE DIN DRUM E DEJA FACUT !!! Asa ca plecati VREAU SA… in brate, daca vreti sa va bucurati de minunile acestui oras.
Bila neagra – undeva langa gara din Sighet, exista una din putinele locomotive cu aburi existente in Romania (nefunctionala, expusa doar ca obiect). De ce bila neagra si cui ? In nici un caz bila nu e data ei, ci inteligentzilor de la SNCFR si celor de la administratia locala, care nu au gasit un loc frumos de expus minunea asta si niste banutzi din bugetul local, pentru renovarea acestei mici minuni. Ea saraca inca se mentine bine, pentru ca a fost cineva care a umplut-o de ulei, insa hai sa fim seriosi. Si uleiul ala se va duce. Iar inauntru deja s-a strans gunoi si pamant, asa ca e pacat de ea.
Bila alba – bisericile din Sighet sunt superbe. Superbe si prin fapul ca sunt pentru rituri diferite: ortodocsi, romano-catolici, catolici, reformati, plus o sinagoga evreiasca. Ei bine fiecare rit cu stilul lui. Si „adunatura” aceasta te duce cu gandul la un talmes-balmes si la un kitsch de mare clasa. Ei bine nu ! Constructiile respecta un plan urbanistic. Nu stiu daca e vorba de un plan de urbanism strict sau e vorba doar de bunavointza maramuresenilor, care nu au avut chef sa strice armonia acestui mic orasel.
Bila neagra – parca un pic cam trist oraselul la orele serii. Exista cateva cafenele, insa parca e un satuc in care oamenii intra in case si dau drumul la caini.
„Hei voi locuitori ai acestei minuni, oraselul vostru e frumos si noaptea ! Stiu ca asta e o boala a „provinciei” in general, insa credeti-ma, ca schimbarea in privinta asta poate veni de la voi ! Viata e scurta si nu merita sa leneviti ! Aratati-le voi alora care au magazine, baruri si cafenele, ca va doriti sa stea pana mai tarziu deschise ! E pacat de locula asta asa frumos !” (Parerea mea, de om caruia ii plac distractiile nocturne destul de tare)
Bila alba – formata din 2 parti: un restaurant si o casa memoriala. Casa memoriala Ellie Wiesel. Io tre sa recunosc ca nu stiam ca Ellie Wiesel, cetatean roman atunci si actualmente si cetatean american este SINGURUL ROMAN castigator al unui premiu Nobel pentru Pace. Si sigur ca nu e ceva de speriat aceasta casa memoriala. Insa exista o stare misto in care intri oadata cu povestirile ghidului.
„Ar fi frumos ca in plimbarea ta prin Sighet, trecatorule, sa treci mai intai pe aici si de abia dupa aceea sa te duci la Memorial, pentru ca e un bun PREVIEW.
Si partea a doua „a bilei” e un restaurant chiar vis-a-vis de casa memoriala, numit Casa Iurca de Calinesti. E adevarat ca un pic cam scumputz, insa se merita daca vrei sa simti traditiile maramuresene din punct de vedere culinar. Isi merita pe deplin cele 4 stele pe care le detine.
Alte bilutze neagre
* pentru un orasel asa mititel si cu un trafic nu foarte mare, parca prea multe sensuri unice in Sighet!
* io inteleg ca sunteti mandri de originile voastre maramuresene, insa nu ma mai vrajiti cu texte de genu’ NOI NU AVEM TIGANI in Sighet. Ba aveti si i-am vazut. Nu sunt ca astia din Bucuresti, dar tot tigani sunt si „gaborii” aia cu palarii cu boruri si mustati.
* si ultima… sa stiti ca aveti pe strazi la fel de multi caini ca si in Bucuresti. E foarte adevarat, ca parca’s mai grasi si mai prietenosi, dar totusi sunt. Io totusi sper sa revin si sa gasesc altfel Sighet!
Si am lasat la final, ultima bila alba si cea mai importanta a acestui oras: Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet. Si desi ma tenta sa va povestesc muult despre ceea, ce e inauntru, ma abtin. De ce ? Pentru ca pagina de net e facuta super bine. Insa va pot spune, ca mi-am adus aminte de starile pe care le traiam, cand urmaream cu groaza „aventurile terifiante”, povestite de Lucia Hossu-Longin a victimelor acelor ani de teroare in cadrul emisiunii MEMORIALUL DURERII.
As sta acolo o zi intreaga, doar pentru a incerca sa mai preiei din durerea tuturor acelor victime. Trecerea prin fiecare camera si toate acele crime terifiante, te fac sa crezi ca aia care au creat acest „perfid sistem” erau masini fara suflet, programate cu scopuri precise. Nu poti crede ca aveau inima, ca aveau suflet si ca se numeau si ei oameni. Aici inchei, dar promit sa revin cu o noua categorie numita Memorialul Durerii Sighet.
Aaa si sa nu uit, sa stiti ca mai sunt locuri de vizitat in Sighet. Nu doar cele prezenatate de mine sunt singurele atractii turistice. Insa va mai las si voua placerea descoperirii lor. Spor la cautat!
Sper ca v-a facut placere si ca v-am facut sa va doriti, sa vizitati si voi aceasta mica minune, numita Sighet.
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns