Si acum „sa ne jucam”!

Sal’tare
Va avertizez dragii mei, bunicul Andrei incepe din nou cu povesti, asa ca luati-va o perna, ca s-ar putea sa adormiti.
A fost odata ca niciodata, pe vremea calculatoarelor 386 – 486, cand intr-o seara de iarna mi-am instalat dupa un CD cu jocuri un poker. Si vreo saptamana am fost realmente disperat dupa el. Sigur eram si in vacanta de iarna si imi permiteam. Insa dupa sarbatori si dupa ce m-am intors din vacanta, placerea pentru poker s-a mai „linistit”.
Evident ca in vara am descoperit StripPoker si ca un adolescent infierbantat ce eram nu am putut sa nu am o perioada si cu aceasta jucarie.
S-a terminat si liceul si la facultate am descoperit placerea reala a jocului de poker cu un set de poker profesionist, la un prieten caruia ii facuse tatal lui acest cadou. Si imi aduc mainte ca serile de marti in garsoniera sa din Iancului erau sfinte si faceam tot posibilul sa nu lipsim. Era o emulatie in aer si o placere de a fi acolo. Usor grupul nostru de patru s-a marit si ajunseseram sa jucam cate 7 sau 8. Si nu era neaparat faptul ca se juca poker, ci faptul ca acea socializare era speciala. Eram parca toti ca niste carti deschise si parca toti credeam ca in acel moment putem rasturna lumea cu susul in jos. Totul a durat un an, dupa care unul cate unul grupul nostru s-a destramat. Unii terminasera facultatea, altii se insurasera, unii au plecat la munca in strainatate. Si iarasi pasiunea mea pentru poker „s-a culcat” un pic.
Insa de vreo jumatate de an, de cand tot dau de campionate de poker la TV pe EuroSport, parca ceva m-a tot impins sa mai „revin”. Si iata ca mai nou mi-am gasit un colt de joaca, anume partypoker
Nu va faceti iluzii ca as fi cine stie ce profesionist sau cine stie ce norocos. Sunt doar un jucator mediocru. Un fel de mosnegut care joaca table in Cismigiu, care stie ca nu va deveni campionul parcului niciodata, dar care parca este dependent de „joc”!
Andrei
KIP IN TACI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*