Se face oare fi-miu crupier la Casino? – Jurnal de tatic ep. 48

Sal’tare
Povestea de azi incepe cu

„Hai sa ne jucam tati cu jucariile!”

Evident ca la un anisor nu prea reusesc eu sa il conving sa se joace „asa cum trebuie” cu jucariile sau sculele de prin curte sau mai stiu eu ce alte chestii. Insa uite ca fara sa ne dam seama, in experienta jocului si invatarii diverselor „chestii”, Matei ne educa si el pe noi ca parinti, nu numai noi pe el. Insa uite ca acest „duo” activ, nu e prezent in toate familiile. Vad parinti care par apasati de faptul ca trebuie sa stea si sa se joace cu mandrii lor copilasi. Li se pare o corvoada socializarea si jocul cu ei. Sigur, ca aceasta lehamite a lor de a se juca, cred ca e si masura cu care se poate vedea cat au reusit respectivii maturi sa pastreze intact in ei copilul si cat au reusit sa pastreze intacta, acea naivitate si acea placere de a rade in fata unui fluture care zboara sau in fata unui pisoi care alearga dupa propria coada. NU mai stim frate sa ne uitam fermecati la chestiile marunte care ne inconjoara.
Ei bine tocmai de aceea si tocmai pentru ca placerea jocului sa fie cat mai mult timp in sufletul lui, eu incerc sa il invat inca de pe acum sa il invat sa creeze relationari. Evident ca pentru unii par un fel de Don Quijote, care alearga cu caruciorul, ca tiganii la piata sa prinda cele mai bune locuri de cersit dimineata devreme si seara inainte de iesirea fluxului de „muncitori harnici de la uzina”.

DE CE MA INCAPATZANEZ SA ALERG?

– Pentru ca am vazut si vad multi colegi sau prieteni, care negasind in parinti niste „profesori” de COMUNICARE, au frustrari si temeri vis-a-vis de capacitatea lor de a face anumite lucruri si de capacitatea lor de a comunica
Si sper ca aceasta „fierbere interna” a nostra de a-i oferi cat mai multe activitati din care sa isi aleaga el ce vrea, sa nu ma paraseasca pana la varsta la care el va putea sa alerge singur dupa ele. Si apropo de ideea asta, tocmai ce ii spuneam mandrei mele zilele trecute, ca nu va conta cat de mult ma voi chinui ca sa il duc unde vrea sa mearga, numai sa isi gasesca sportul sau activitatea profesionala care ii place si mai ales care i se potriveste. Sigur, in principiu va trebui sa am grija si de o doza de libertate in alegerile lui, dar si de o analiza la rece si anumite sfaturi si discutii in cazurile in care mi se pare ca directia nu e cea buna. Dar totul fara acel „NU AI VOIE”, pentru ca dincolo de adolescenta acest „NU AI VOIE” lasa urme adanci in formarea lui viitoare si trebuie inlocuit cu

TU CREZI CA E OK? CARE SUNT RISCURILE? TI LE ASUMI?

Sigur ca mai in gluma sau mai in serios, mi-am adus aminte ca in copilarie mereu ma intrebau parintii

„CE VREI SA TE FACI CAND VEI FI MARE?„

Si pe vremea aia avem un nenea Gica, pe care il vedeam mereu imbracat bine si care ne aducea mereu ceva bun. Si il vedeam mereu ca ii arata lu’ tata tot felul de jmecherii cu cartile. Si la un moment dat el nu a mai venit la noi cam un an. Tata imi spunea ca e plecat la tara la el. Asa ca ziceam mereu ca eu vreau sa devin ca nenea Gica. Asa ca tata, ca sa imi treaca „visele”, mi-a povestit ca in realitate nea Gica juca poker si barbut si ca in anul ala cand a fost plecat „la tara”, a fost de fapt in puscarie. Ei bine atunci am avut parte de prima „cadere” a unui vis. Insa astazi din pozitia de tatic, daca l-as vedea pe Matei jucandu-se asa cu cartile – Card Florishes – cred ca mi-ar placea sa il ajut sa isi urmeze „pasiunea”, fara sa imi fie frica de faptul ca va deveni un nou „nea Gica”. Sigur de vina e si faptul ca activitatea asta am descoperit ca o face unul din nepotii mei de 15 ani. Si visele mele merg mai departe. Parca il si vad pe mandrul nostru Mateias crupier in CASINO. Hai ca visez prea tare! Gata astea au fost „elucubratiile” mele de tatic pe saptamana asta!
(Daca mai vreti si alte filmulete cu „jmecherii cu carti de joc”, mergeti pe canalul asta de YouTube)
Andrei
KIP IN TACI