Sal’tare
Continui sa imi vars scarba fata de concetatenii mei, in aceeasi nota ca ieri.
Ma nu era vorba ca azi e mare greva in VICTORIEI? Si uite ca nu doar clasa politica e „stricata”. Oamenilor desi le-a ajuns cutitul la os, nu au mai iesit la greve. Nu mai stim frate sa ne sustinem punctul de vedere si nu mai stim sa ne respectam principiile pe care ni le-am sumat. Ne-a disparut capacitatea de a spune:
Ba, suntem OAMENI cu O mare, nu animale puse in jug sau maimutze la circa care fa frumos la public!
Si totusi in tot acest tablou sumbru ceva frumos s-a intamplat. Acel meritoriu loc 3 de la EUROVISION obtinut de Paula Seling si Ovi. Sigur, pe de alta parte unii dintre ziaristi au stiut sa arunce cu rahat si in acasta victorie, spunand ca am luat acest loc pentru ca Ovi de destul de cunoscut in nordul Europei (el sta in Norvegia). Si totusi nimeni nu vrea sa inteleaga ca totusi acea melodie e una frumoasa, mai ales intr-un an in care dupa parerea mea, conburenta a fost acerba si intr-un an in care cred ca mai bine de jumatate din melodii ar fi meritat sa castige concursul.
P.S. Si daca tot vorbim de lucruri faine sau lucruri urate, uite frate un om care chiar daca nu avea prea multe puteri executive, a avut BUNUL SIMT sa isi dea DEMISIA – Presedintele Germaniei, Horst Kohler
(Sursele imaginilor Feeder.Ro & Riscograma)
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns