Sal’tare. Ultima data cand am strigat Hai Rapidu era prin 2006. Acel superb an cand Rapid si Steaua au ajuns pana in sferturile cupei UEFA. Si cum eu nu ma omor cu fotbalul, plus ca sunt si afon la jucat, nu am mai calcat pe acolo. Insa uite ca anii au trecut si baietii s-au apucat de fotbal la Real Crangasi si ma tot bat la cap sa ii duc la un meci. Insa nu oriunde, ci in peluza NORD, acolo unde cantecele parca iti curg odata cu sangele prin vene. Cum stiam ca mai sunt si alti parinti cu copii la meciul cu Craiova, am avut curaj sa ma duc.
Sincer sa fiu este emotionant sa auzi din atatea piepturi HAI RAPIDU
Noi nu stateam langa tobe, ci in extremitatea dreapta a peluzei si ecoul intregului colectiv cantand intr-o singura voce HAI DA-LE GOL, HAIDE RAPIDU, DA-LE GOL! e ceva special. Si nu tebuie sa ma credeti pe cuvant. Puteti da PLAY filmuletului de mai jos si sa cititi textul in continuare cu acest fundal sonor:
Ei bine si in aceste conditii, tu ca om care ai venit doar sa vezi un meci din oricare colt al acestui nou stadion, parca simti acest HAI RAPIDU. Repet, nu sunt un fan al fotbaului, nu sunt neaparat un fan al Rapidului. Insa apreciez ce se intampla acolo dupa venirea lui Dan Sucu si apreciez din plin bucuria copiilor care descopera primii pasi aici.
Hai Rapidu… „tobele cu suflet”
Cand eram la protestele #rezist va povesteam ca toba sau tobele din Piata Victoriei dadeau protestului un SUFLET si O SINGURA VOCE. Ei bine si daca voi credeati ca ele au aparut asa din senin, sa stiti ca nu e asa. Iata o poveste a instrumentelor care au acompaniat de-a lungul timpului si mai ales a noilor tobe care acompaniaza acum galeria:
Si acum intelegem de ce galeria asta a rezistat de acum cativa ani din Liga a 4-a inapoi, intr-un drum anevoios, pana in Liga 1. Si in plus la intoarcerea aseara de pe stadion, a mai fost ceva. Erau familii intregi cu de la bunic pana la nepot cu totii la meci. Si in drumul inapoi acasa pe Calea Giulesti, chiar daca meciul s-a terminat 2 – 2, oamenii se bucurau si vorbeau cu atata insufletire, incat pareau „pierduti in Paradis”. Si in tamvai unul din bunicuti ii povestea nepotului:
„Mai nepoate tine minte. Si daca luam bataie intr-un meci, noi la intoarcerea spre casa trebuie sa ne bucuram in continuare sa strigam HAI RAPIDU. De ce? Pentru ca aceasta competitie nu se opreste cu meciul de ieri de azi sau maine. Ea continua mereu, asa ca noi continuam la fel… MEREU”
Pai si nu este asta o LECTIE?
Evident ca este. Si daca tot am ascultat prima parte cu povestea tobelor si a suporterilor Rapidului, hai sa continuam. Dam drumul materialului impreuna si puteti citi mai jos comentarii facute in „real-time” in timp ce ascult materialul.
Evident ca poreclele sunt amuzante, insa de aceea sunt funny pentru ca sunt porecle. Este despre vremea cand ei se chinuiau. Si atunci intelegem de ce sunt atat de multi suporteri la stadion, desi in trecut nu au avut rezultate. HAI RAPIDU a fost un fel de salut al Giulestiului si mersul la stadion, un fel de rutina saptamanala. Si o data cu rutina veneau si prieteniile si un fel de afiliatie la un fel de FAMILIE… familia Rapid.
Ce invatam noi din toate acestea? Va fi „vesnic” HAI RAPIDU?
Evident ca poveste a mai avut si alte episoade. Dar nu va plictisesc eu cu cuvinte mestesugite ca sa va uitati la ele, ca sunteti destul de descurcareti sa le gasiti si singuri. Las aici si al treilea episod facut acum 3 ani…
Si daca va intrebati: PAI SI PROIECTUL A MURIT „TANARA SPERANTA”? Ei bine nu. Acum cateva zile am primit un „semn” ca va aparea si episodul 4. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Luati dovada filmata:
Cam atat de pe frontul suporterilor din Giulesti. Sper sa va placa tuturor si sa veniti cu mic cu mare sa vedeti atmosfera de care va povesteam mai sus!
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns