Sal’tare
Imi aduc aminte ca pe vremea cand stateam la bloc, aveam placerea de a gusta din ceea ce se poate numi plimbarea urbana – adica plimbarea „la bulevardul mare (Iuliu Maniu in cazul meu)”. In prima faza cu parintii, atunci cand eram mic si mai apoi cu colegii de scoala sau cu prietenii din bloc. Nu era neaparat o plimbare in care sa admiram peisajul, cat mai mult un motiv sa fim impreuna. Cautam continuu o iesire dintre cei patru pereti ai cutiei de beton si care parca ne strangea prea tare. Sau daca vorbim de momentul adolescentei si dincolo de ea, cred ca mai mult ma strangeau hormonii si cautam sa ii linistesc! 😀 
Acum dupa ce ne-am mutat la curte, in Giulesti, am descoperit plimbarile prin cartier, printre case, care sunt muuult mai personale. Cum asa? Pai aici se leaga mai usor relatii, pentru ca altul e modul prin care omul de la curte isi percepe „vecinul”. Aici te poate uita Dumnezeu vorbind pe banca la poarta sau in curte la vreun vecin. E acel tip de legatura de care stiam in copilarie la tara si care mi-a ramas intiparit adanc intr-un colt al sufletului. Sigur ca nu mai exista acea „sinceritate si acea onestitate”, pentru ca si vremurile s-au schimbat, insa e placut sa mai intalnesti inca „macar o bruma din acel sentiment si din acea traire”. Si totusi am o enigma: Oare mutarea din spatiul citadin al blocurilor, ma va rupe total de plimbarea printre ele? Sau va veni vremea cand voi redescoperi placerea de a vedea cartiere ca Militari, Drumul Taberei sau Titan sa le iau la pas si sa ma bucur de zgomotul acela ca de stup, clasic pentru aceste locuri?
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns