Radio Artistu.ro
Radio Artistu.ro

Petrecerea continua la Radio Artistu in mahala!

Sal’tare
Uite ca dupa episodul trecut, Puiu nu m-a lasat fara sa fac si partea a doua a acestei minuni, cu muzici tot din alea si cu atmosfera la fel de faina. Unde ramasesem? Parca la ora 1 in noapte. Va spuneam ca la ora asta petrecerea lua o alta turnura. Fie ca ne apucam sa o luam pe panta muzicii lente si se auzeau vreo 2-3 ore numa’ blues-uri. Cei care aveau gagici de curand agatate, se bucurau ca incepea un astfel de program. Ca le inghesuiau pe alea in cate un colt si dai mozol nene, ca urlau hormonii in noi. Uite imi aduc aminte, ca pe piesa asta „am mozolit” si io o moldoveanca de la Bacau.


Si daca tot suntem la capitolul „spovedanie”, uite o alta piesa care mi-a fost draga multi ani, pentru ca pe ea am dansat in prima excursie din clasa a noua, undeva pe la Predeal, la o cabanuta in drumul spre Trei Brazi.

Apoi o alta melodie superba, tot „slow”, care m-a marcat a fost aceea pe care am reusit intr-o noapte sa dansez toate gagicile din clasa (18 la numar). Si ma indragostisem de cea mai misto gagica de la noi. Sigur ca in seara aia a fost misto, ca m-a lasat sa cred ca si ea se indragostise de mine, insa dimineata am aflat ca ea era cuplata cu „playboy-ul liceului”. Ce sa ii faci, „deceptiile adolescentei din liceu”! Da’ vorbeam de o piesa nu? Uite aici „minunea”…

Hai ca v-am chinuit destul cu lentul. Daca mai aveti chef mai lasati si voi „lince” cu ce v-a placut si le ascultam cu totii. Acu’ trecem la celalat tipar de continuare a distractiei de la ora 1 incolo…
Era uneori mometul oportun sa intre o melodie ca asta…

Sa ne vezi pe toti cum ne transformam in personajele din Cartea Junglei. Mamaaa si cat puteam fi de penali, dar eram fericiti. Si era unul din colegi mare cat ursul, pe care chiar asa il poreclisera astia: URSU’. Logic ca eu fiind cel mai mic din clasa eram Mowgli. Si sa vezi ce panarama iesea. Si asta era doar „deschiderea”. Cel care „tinea muzica in mana, simtea ca e loc de mai mult” si iata cu ce continua.

Si sareau pantofii din picioare, zburau cravatele de la gat, apareau decoltee delicioase, se ridicau „poalele’n cap”, ba in unele cazuri le vedeam pe „ele” si sarind „prin aer”, bine manuite de niste „ei” talentati. Pe ici pe colo, mai auzei si cate o trosnitura si clasicul AU PICIORU’! Ce sa ii faci, le crescuse unora increderea in ei, in raport cu alcoolemia. Si la final ce credeti ca se auzea:

AULEOOO, NU MAI POT! MOR, DATI-MI O BERE!

Si ce mai putea veni dupa nebunia asta. Ceva tot plin de energie, da’ mai de „tragere de suflet”. Asa ca…
Mai o tigara, mai o vorba, mai o cunostinta. Mai un banc, mai o surpriza (mai mult sau mai putin placuta pentru cea/cel sarbatorita). Intr-un am imi aduc aminte ca am cumparat un lant de 20 de capse, le-am legat intre ele cu sfoara prin toata casa si l-am pus pe baiatul care punea muzica, sa zica 30 de secunde ca s-a stricat muzica sau ca s-au ars boxele. Logic ca in urmatoarea clipita s-a auzit doar NU SE POATE… si s-a asternut o liniste apasatoare. Asa ca explozia celor 20 de capse a avut mai mult decat efectul scontat. Logic ca dupa o astfel de sperietura, ne trebuia ceva „in care sa digeram poanta”, in care sa povestim cum ne-am gandit sa facem si tot asa, pe muzica celor de la Gazebo.

Si daca party-ul era toamna, ca sa ne amintim de serile superbe pe terasele de la malul marii sau de noptile in discoteca Ring din Costinesti, dadeam comanda clara la DJ – CASABLANCA

Sa vezi „ruperi de figuri”, sa vezi priviri impaienjenite in amintirile verii care trecuse si oftaturi prelungi. Da’ ce sa ii faci, nu poate fi mereu vara si nici nu poate fi mereu vacanta. Aia e! Si tot dansand, facand glume si „socializand”, uite ca venea incet si sigur finalul petrecerii. Care se lasa cu muzica de pahar…

Aici fetele deja se retrasesera la dormitoare si noi baietii desfaceam una din damigenele sau unul din bidoanele de plastic de 20 de litri aduse de la tara. Mamaaa cum intra pe cantecele lu’ nea Faramita

Si cu asta nu faceam decat sa ne deschidem „apetitul” pentru strigaturi (ca noi cica incercam sa cantam; da logic ca nu ne reusea). Si nu putea, dupa asta, sa nu urmeze decat ceva cu tanti Gabi Lunca si nea Ion Onoriu sau dupa cum zicea unu’ din colegi:
IA BAGO MA PE AIA CU FLORARESELE!

Si o baga gagiul ca nu o scotea la cap cu nebunu’! Si ce imi aduc eu aminte de atunci, inainte sa adorm sau sa „mi se rupa filmul” imi mai aduc si eu aminte doar un singur nume Gica Petrescu (aici intr-un duet superb cu nenea Fane Banica)

Sper ca v-a placut. Astept si pe ale vostre pe „adresa redactiei”!

Andrei… 😉
KIP IN TACI

2 comentarii publicate

  1. Eheiii, ce-am pierdut umblând hai-hui prin țară 😀 Ia să recupereze Puiu repede :)) Mulțam Artistu 😉
    puiu’s last blog post..Ziua întâi – Potcoava, Braniștea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*