… nu pot să accept relația de DRAGOSTE între două femei. Oricât este de ațâțătoare și atrăgătoare este imaginea a două fete goale mimând sexul, atunci când două astfel de doamne respectabile vorbesc despre dragostea dintre ele și despre lucrurile care animă dragostea lor e ceva trist în acel discurs. Iar în tonul vocii lor e un regret, pe care nu îl spun, dar care este undeva în „spate”.
Tot gândindu-mă la acest lucru, am încercat să înțeleg de ceva timp dragostea la Superlativ. Și rămâi un pic masca atunci când vezi gesturi superbe făcute de părinți pentru copiii lor. Și nu vorbim acum doar de oameni, ci și de lumea animalelor.
Apoi am trecut mai departe și am văzut gesturi superbe făcute de soldați pentru a-și salva camarazii sau de brancardieri / doctori care făceau minuni.
Apoi am văzut prietenii între oameni, care au durat peste vicisitudini la care cu greu ar rezista orice om fără să o ia razna.
După toată această lectură am ajuns și la punctul dragostei trupești. Și n-am putut accepta mult timp ideea de homosexualitate (deși pt „a da bine la public”, aveam un discurs moderat). Însă doar la nivel declarativ. Și totuși în ultimul timp este ceva care îmi pune la îndoială această „părere hotărâtă”. Și anume un abuz și un șir de întâmplări nefericite că acelea suferite de personajul principal din The Imitation Game. Cu siguranța soluția cea mai buna ar fi sa imbunatațim sistemul de învațământ in așa fel, încât asemenea lucruri sa nu se mai întâmple. Însă procesul e lung, anevoios și nu poate fi făcut decât prin colaborarea mai multor entitați. Asa că, fie că vrem, fie că nu, aceste lucruri se vor mai intâmpla. Iar dragostea aceea nu ar trebui interzisa. Ce aș interzice, ar fi „expunerea” acestui tip de dragoste in public. Atâta tot!
Andrei
KIP IN TACI
dragostea vine in multe forme si are multe culori. expunerea in public a unui cuplu de orice fel poate fi deranjanta insa se face multa forfota pentru cuplurile gay, din nu stiu ce motiv. tristetea care o vezi cred ca e doar ceva ce alegi tu sa vezi acolo, pentru ca iti pare ceva anormal…
E posibil sa fie adevarat, insa e ceva in acele relatii care opreste bucuria sa fie la superlativ. Si nu e doar parerea mea.
Este ca atunci cand inlocuiesti o piesa stricata cu una care nu se potriveste, dar „merge”.
In schimba daca dupa un timp gasesti piesa aceea care e intr-adevar „de acolo”, mecanismul functioneaza impecabil.
Iar istoria de cateva milioane de ani a acestei planete ne cam spune ca perechile sunt „+ cu -„, nu „+ cu + sau – cu -„.