Niculina: Amanta mea cea sexi

Sal’tare. (N.B. Pentru cine nu stie deja Niculina e un Opel Astra din 1993, 1.4 cc, culoare alba)
Azi am chef sa va mai povestesc despre mandra mea motorizata, despre drumurile cu ea si despre sentimentele traite. Sigur ca poate par un mic disperat dupa masina mea, ca orice roman cu apartament la bloc, bautor de bere la pet si spargator de seminte la coltul strazii.

Si incep cu un episod pe care il am in cap si vreau sa vi-l povestesc de mai bine de 2 ani. Drumul Dej – Baia Mare facut seara, acum 2 ani, imediat dupa ce mi-am luat Niculina pe o ploaie criminala. E interesant sa te simti tu ca sofer la limita „soferiei”, cu betivi pe marginea drumului, cu camioane de busteni, care par ca se suie pe tine, cu vaci pe care le gasesti in mijocul drumului, la ora 6-7 seara, in drumul lor de intoarcere de la pasune acasa.

Si sigur ca probabil toate aceste lucruri ar fi trebuit sa imi sporeasca ura pentru Administratia Nationala a Drumurilor. Insa n-as fi chiar atat de hotarat in privinta asta, pentru ca la mine drumurile de acest gen au insemnat „scoala mea de soferi” cea mai tare, dupa ce mi-am luat carnetul. Pe drumurile astea am invatat care ii sunt limitele Niculinei in curbe, cu ce viteze pot aborda dealurile foarte inclinate si alte asemenea

Nu pot sa nu aduc aminte si de drumurile mele la mama-soacra la Caracal si de cosmarul numit soseaua Bucuresti-Alexandria. Si asta a insemnat la inceput o scoala. Insa la momentul prezent nu m-as supara, daca ar aparea inceputul unei „autostrazi a Olteniei”, in care primul tronson sa fie Bucuresti – Alexandria.

Nu de alta, dar de acum 3 ani de cand am ineput sa merg pe aici si pana acum, au crescut constant tampitii care se cred „supermani” la volanul masinilor lor si e taaare enervant. Mai ales in conditiile in care acum responsabilitatea mea ca sofer e dubla sau chiar tripla, avandu-l in spate si pe Matei

Ma intreba cineva acum vreo 2 saptamani de ce nu ma bag intr-un mic leasing sau intr-un mic credit sa imi iau omasina noua sau macar una rulata, ca totusi cei 16 anisori ai Niculinei mele, nu sunt ca la oameni. La 16 anisori ea nu descopera ciclul, placerea de a sta „calare” si orgasmele multiple. Ea acum e cam baba si incepe sa scartzaie din toate incheieturile, are rugina pe dedesubt, iar unele la varsta asta descopera „parcul rece” si coliva.

In principiu, recunosc sincer ca mi-ar placea si mie una mai noua, mai ales din punct de vedere a optiunilor care iti fac viata mai usoara la condus (dezaburiri comandate electronic, sisteme de avertizare inteligente, calculatoare de bord cu diverse functii si altele). Insa vedeti voi, odata cu ele vin si costuri la intretinere mai mari pe care nu mi le prea permit. Momentan PAMPERSII si LAPTICUL sunt prioritatile No. 1.

Plus ca inginerul din mine inca gaseste placerea de a auzi cloncanitul rotilor dintate din cutia de viteze, pe care la astea noi nu il mai auzi nici daca stai cu stetoscopul in urechi. E ceva din placerea unui mecanic care aude un angrenaj mecanic functionand si „gusta” din sunetul acela fin sau grosier!

P.S. Va provoc pe toti cei care ati citit, sa lasati macar doua vorbe despre „iubirile” vostre cu doua roti, ca un fel de multumire pentru faptul ca v-au plimbat tot anul 2009 in siguranta si cu amintiri placute.

Andrei
KIP IN TACI