Nervii de dimineata! (Pardon!) de Bucuresti!

Sal’tare

Demult la un post (sincerr nu imi mai aduc aminte care), o fata mi-a scris niste comentarii tare dragutze. Incurajat fiind de acele cateva randuri, am intrebat-o de blogul ei si mi-a spus ca nu are si ca nici nu prea are curaj sa isi faca unul. Asa ca i-am zis ca poate incerc eu sa ii ofer ceva curaj publicand texte de ale ei. Sigur ca textu’ e venit pe 19 septembrie, dar eu atunci eram in „focurile nuntii”.

Asa ca azi imi fac MEA CULPA si public fetei (pe nume Gabi) textuletzul:E o zi de vineri. Astept americanescul”week-end”! M-am trezit imediat cum a sunat ceasul si am incercat din rasputeri sa ma ridic din pat.

Cu o stare de somnolenta, puternic influentata de lumina-intuneric care se gasea afara, chiar si la ora 7 dimineata, am incercat sa nu ma impiedic de cainele care abia astepta sa-l scot afara si care ma tragea de cracul de la pantalon. Reusesc sa-i pun hamul si lesa si reusesc sa imi mai deschid un pic si ochii lipiti de somn. 

Se vede treaba ca aerul rece de dimineata si-a facut datoria. Ma intorc acasa si le dau sa manance! Le dau, da! Pentru ca am si o pisica, pe langa diliul meu de catzel negru.Ma uit la ceas! Observ ca m-am trezit cam tarziu si incep sa ma agit: Cu ce ma imbrac? Ma machiez? Cu ce? Cum? Parul? Nu mi-am aranjat parul! Azi ce mananc? Nu am timp de altceva si imi umplu o cana cu lapte, presarand cateva urme de cereale. Ma uit la ceas! Observ IAR ca am intarziat la munca! Nu-i nimic, nu ma stresez aiurea! Plec de acasa, constienta fiind ca e aglomerat peste-poate si ma urc in tramvai.

Mai e nevoie sa spun ca am parcurs, cu acest mirific tramvai un traseu de 10-15 minute in nici mai mult, nici mai putin de 40 de minute. Oaleaaa! Da-i, uita-te la ceas, impinge, da din coate, nu sta pe scara, strecoara-te, incearca sa zambesti. Am reusit, pentru ca ascultam la radio ceva haios. Noroc cu minunea tehnologica numita „telefon cu casti”:)) Ajung la Piata Unirii.

Stai si asteapta autobuzul. Si stai! Si stai! Siii… Fir-ar…! O reclama la radio, alta reclama… Le detest! Scot castile din urechi si ma bucur de soare, chiar daca nu reuseste sa ma incalzeasca. Soseste autobuzul, gasesc loc pe scaun, pornesc la drum. Nu pentru mult timp! Nu pentru o distanta mare mai bine zis, pentru ca s-a oprit intr-un ambuteiaj.

Automobile care ar fi trebuit sa circule pe 3 benzi, circulau acum pe 5 benzi. Unde se baga? Unde cred ca ajung? Reusesc sa scap de ambuteiaj si inaintam usor, usor… pana ajungem la destinatie. Ma uit la ceas.

Oficial: AM INTARZIAT! Programul meu incepe la 9,eu am ajuns la 9 30. Se”mai”intampla, daca locuiesti in Bucuresti! Nervi, nervi, nervi… Cica nervii provoaca cadeea parului! oare noi Bucurestenii suntem mai cheliosi decat toata tara?  

Gabi*** Asta a fost inceputu’ ei de blogging. Sa speram ca incepe sa ii placa ideea si ca va mai face niste texte!

Andrei… 

 KIP IN TACI