Sal’tare
Am vazut ca azi e ziua lui nenea Verne. Va voi povesti in dulcele meu stil clasic cum am facut eu cunostinta cu nenea asta, cum m-a cucerit si cum am ramas indragostit pe veci de el.
Ca orice familie de romani care se respectau si in casa noastra erau cel putin cinci volume ale acestui nene, din acea superba colectie Jules Verne pe care au reeditat-o oamenii de la Adevarul. Si imi aduc aminte ca prima carte pe care am pus mana a fost Insula misterioasa, prin clasa a IV-a. De abia iesisem din goana basmelor. Citeam Ispirescu ca un nebun. Imi venea „sa mananc eroi” din basmele lui dimineata, la pranz si seara. Nu mai spun ca in clasa a doua eram disperat sa am cele 4 carti din colectia POVESTIRI ISTORICE. Dar sa ma intorc!
Deci de abia ma plictisisem si iesisem din perioada „eroilor si nu stiam spre ce sa ma indrept, cand venea vorba de citit. Despre Insula misterioasa imi spusese tata ca e foarte frumoasa si am zis sa incerc. Insa asa cum sunt toate cartile lui Jules Verne, inceputul m-a descurajat. Detalii prea multe, personaje in care ma pierdeam, plictiseala. Asa ca am lasat-o jos si am zis ca de nenea Verne nu ma voi mai apropia. Asta pana intr-o Duminica in vacanta de primavara, cand ploua tare e tot afara si cand ma plictiseam de moarte in casa si la tara nu prindeam nici bulgarii ca acasa la Bucuresti. Asa ca m-a reapucat de INSULA. Am trecut rapid in revista paginile pe care deja le citisem si dupa vreo 10 pagini dincolo de punctul la care lasasem lectura, a inceput actiunea propriu zisa. Asa ca nu a durat decat vreo 2 ore pana am terminat volumul intai. Am halit de pranz si pana seara la culcare era dat gata deja al doilea volum (si pentru un copil de clasa a IV-a asta a insemnat ceva). Evident ca acum doar ce mi s-a deschis apetitul, insa in gimnaziu nu am citit decat vreo patru din cartile astea minunate (Capitan la 14 ani, Insula cu elice, Cinci saptamani in balon si 20.000 de leghe sub mari), pentru ca nu intelegeam unele principii fizice, anumite exprimari si altele asemenea. In schimb odata cu intrarea la liceu, mi-am facut si primele abonemente la biblioteci. Si in primii trei ani colectia Jules Verne s-a citit rapid, printre lecturila obligatorii de la romana. Si datorez tuturor acestor carti tehnice si optimiste un pic din faptul ca azi pe diploma mea scrie INGINER
Acum colectia pe care o am intreaga, sper sa o redescopere si Matei si sa ii placa la fel de mult. Iar daca va avea talent sper sa devina si el un inginer iscusit!
Andrei
KIP IN TACI
vezi ca mai sunt multe alte carti inafara de cele din colectia de la adevarul..si iti recomand ca dc le gasesti sa le cumperi si pe acelea…
la mine a fost prima carte Copii Capitanului Grant…pe ;a 7 ani…si nu pot sa uit ca intre a 8-a si a 9-a am fost abonata la Institul Francez, unde mergeam cam de 2 ori pe saptamana…mancand pe paine toate cartile Jules Verne pe care le-am gasit acolo :D
Ma sa stii ca voi cauta!
Uite ca Institutul Francez l-am ratat la vremea aceea. Insa e de inteles si din cauza faptului ca eu si limba franceza suntem 2 linii paralele si echidistante! 😀
Eu n-am putut niciodata sa-l citesc pe omul asta. Nu stiu de ce, dar povestile lui nu ma atrageau.
La 13 ani am preferat mai repede sa citesc Descult al lui Zaharia Stancu decat asta.
Mai tine si de constructia interioara a omului. Nu poate sa ne placa tuturor aceleasi lucruri. daca ar fi asa am fi toti la fel, DAR NU SUNTEM! Si asta este tot farmecul! 😉