„Nebunii frumosi”!

Sal’tare
Mi-l aduc aminte din copilarie pe nenea Mesteru’ (asa il stiam cu totii, copiii care ne strangeam pe langa el cand ne aduce bomboane). Un taran realmente desurcaret, in acel colt de sat. Nu era problema la care el sa nu gaseasca rezolvare, fie ca vorbeam de vreun aparat electric ars prin casa sau de vreo incuietoare defecta la vreo usa. Cand inchid ochii parca si vad cutia aceea de lemn cu toate sculele aranjate, de parca era doctor care intra in operatie, nu un lacatus mecanic la CFR. Era in mintea mea un mic Superman. Ba de vreo cateva ori cand m-a intrebat invatorul in clasa I la scoala „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare”, am raspuns fara sa clipesc „Eu vreau sa ma fac nenea Mesteru”. Din perspectiva celor 5 sau 6 anisori, acesta era pentru mine un EROU. Au trecut anii si in sufletul meu a ramas Mesteru’ si optimsimul sau. Am aflat si numele lui, Ion. Si am cunoscut-o si pe sotia lui, tanti Viorica, o baraganeanca neaosa si plina de zambete. Ei doi erau expresia OPTIMISMULUI NEBUN. Pana si animalele pe care le aveau in curte pareau sa fi luat din fericirea lor si erau toate, de la catel pan’la gaini, numa’ fericire, joaca si zambet. Si nu existau nici pentru oameni si nici pentru animalele din curtea lu’ nea Ion vreo limita. Catelul a urcat intr-o zi pana sus in varful casei. Doar el stie cum a ajuns acolo si nu parea deloc speriat. Cum de mi-am adus aminte de el. Pai de la textul asta plin de optimism al lui Victor si de la „nebunii lui frumosi”. Daca si avoi aveti asemenea minuni de oameni, povestiti, nu ii lasati ascunsi. Ca m-am plistisit de oameni cu „o” mic si de stiri cu „neoameni”. Andrei KIP IN TACI