Sal’tare
Am terminat de curand o carte despre alpinism si despre un mare alpinist Alexandru Bradut Serban „Cuxi”. Cartea se numeste SINGURATATEA VERTICALELOR si e jurnalul sau in care povesteste cum a inceput sa faca alpinism, iar la final au fost adaugate de cei care l-au iubit, pasaje care ne spun „cum si care” a fost finalul sau. Si desi veneam cu asteptari multe la inceputul lecturarii acestei minuni, pentru ca se spusesera prea multe lucruri faine despre ea, tre’ sa recunosc cat pot de sincer, ca am terminat-o trist. De ce? Pentru ca in oamenii de munte si mai ales in cei care vor sa faca performanta, zace un depozit prea mare de orgoliu si egoism. Sigur ca pe de o parte, cand te gandesti ca talentele nu sunt pe toate drumurile si ca e pacat sa se piarda, parca le dai si lor un pic de dreptate. Insa cand te gandesti ca „principiile muntelui”, pe care le-am auzit si eu mereu cand mergeam pe munte, sunt intotdeauna in genul „OAMENII si ALTRUISMUL – CELE MAI IMPORTANTE”, parca e ceva paradoxal. Parca nu le vedeam nicaieri. Parca doar competitia era tot ce conta. Simti ca undeva s-a rupt ceva in „poveste”.
Pacat ca „globe-trotter-ismul” unora, ajunge sa anuleze placerea de a ajuta si dorinta de a crea niste legaturi. Pacat ca unii considera alpinismul sau trekkingul pe munte mai intai o competitie acerba si dupa aceea un mod de viata, un mod de relationare sau un mod de a capata experienta de viata. Si mai ales pacat ca unii nu inteleg ca vorba „FRICA PAZESTE PEPENII” e parca facuta pentru cei care merg pe munte, iar „depasirea limitelor” e o chestie faina ca idee si e „placuta”, insa doar daca e facuta constient si mereu cu „plasa de siguranta” (ca la circ). Pentru ca eroii sau vitejii morti nu folosesc nimanui. Ei sunt niste nume pe niste cruci sau niste nume (de multe ori importante) in statistici. Insa cat timp ei sunt si raman vii, sunt foarte buni de sfatuitori si de profesori!
Asa ca laudele care i se aduc lui Cuxi, nu le infirm. Pentru ca as fi tampit, in conditiile in care in 9 luni el a reusit sa treaca multe grade ale traseelor de alpinism. Insa nici nu il pot da altora ca exemplu, pentru ca toata cartea emana un „de depasirea a limitelor” cu grad mare de inconstienta. De multe ori am citit in carte AM AVUT NOROC.
Probabil acum va intrebati: CINE PUSCA MEA E ANONIMUL ASTA SA IL JUDECE PE CUXI? Pai un om normal care a reusit sa ajunga pana la gradul 3b in alpinism (cap de coarda) si 4a (secund). Tradus pentru cei care nu inteleg – MEDIOCRU. Insa pentru mine a fost foarte inmportant sa nu fortez norocul si sa nu ma bazez pe el. pentru ca viata mi-a arata de prea multe ori ca sunt un ghinionist. Si poate ca dupa ce mai creste bebe si dupa ce ajung sa am un venit constant dintr-o activitate independenta, voi ajunge sa fac 5a-uri sau 6b-uri, Insa important e sa raman viu!
Andrei
KIP IN TACI
(Sursa imaginii Karpatia)
Dupa cum ti-am spus si face-to-face n-ai cum sa intelegi pentru ca esti implicat in sistem.
Omul a fost un geniu si cred ca asta i-a fost soarta. Basca sistemul l-a incurajat pentru ca i-a oferit cea mai curata experienta din tot ce se intampla in vremea aceea. Sunt multe chestii neelucidate care trebuie sa le luam ca atare si sa invatam din ele, face parte din carte vietii pe care o scriem cu totii.
.-= fanel´s last blog ..Romania si respectul pentru valori =-.
Nu zic ca nu ai dreptate, insa asta cu „SA LE LUAM CA ATARE” suna ca si „CREDE SI NU CERCETA”! Asa ca raman „gica-contra” si raman la ideea mea: NU S-A ASIGURAT! A FOST UN MIC INCONSTIENT SI A PLATIT CU VIATA!