Moscopol… o personalitate complexa interbelica!

Sal’tare
Era toamna anului 1988 cand intr-o seara tata a venit acasa cu un vinyl al unui nene pe care nu il cunosteam, desi invatasem pe de rost toate placile lu tata, tot jucandu-ma prin ele. Era Jean Moscopol. Si atunci am facut eu cunostinta cu Vrei sa ne intalnim sambata seara, Domnisoara sau Iti dau inima mea.

Nu m-au atins prea tare, insa pe la 15-16 ani cand incepeam sa il redescopar si pe Tudor Gheorghe l-am redescoperit si e nea Jean Moscopol. Si era interesant. Plus ca tot ascultandu-i unele melodii le stiam pe de rost. Si mai facem cate o serenada fetelor cu care ma vedeam. Faceam impresie cateodata, asa ca nu imi pare rau deloc de intalnirea cu dumnealui. Si cum eu am ramas cu el in gand, uite a mai sunt si altii. Iar unii din ei s-au gandit sa ii pastreze memoria vie, creand un blog cu numele dumnealui Moscopol.Blogspot.Com. Problema e ca ultima scriere pe el a fost facuta anul asta in februarie. Sa speram ca „lauda” pe care o aduc eu aici, sa il faca pe proprietarul blogului sa inceapa sa scrie din nou pe acolo si sa nu lase sa se astearna praful peste conasul Moscopol (N.B. Nu sunt singurul caruia ii e dor de Vrei sa ne’ntalnim sambata seara!) (P.S. Aflu de la Marius Bodochi ca cea care se ocupa e Ana-Maria)

In prezentarea pe care v-am dat-o la inceput ati vazut ca omul era la vremea aceea un artist desavarsit, in conditiile in care la un moment dat a reusit sa devina artistul exclusiv al Casei londoneze de discuri „His Master’s Voice”. Ei bine acest statut, plus cultura lui l-au facut sa nu accepte „regimul nou instalat” de la Bucuresti. Drept pentru care, dupa niste escale prin Europa s-a stabilit in America la New York. Si de acolo ne-a lasat melodii impotriva terorii de aici, precum:
Tara comunista

Jean Moscopol – Gheorghiu Dej si Hrusciov

Jean Moscopol – Cotele taranilor

Si s-ar pare ca in blogosfera astea au prins ca un magnet. Pentru ca aceste creatii il lasa in mintea nostra ca ALA CARE SE LUPTA CU SISTEMUL. Si uite ca de la REZISTENTA aflu ca nu doar pe politicieni ii lua la puricat, ci si pe „preafericitii” care „pupau poala rosie a Partidului”. Ce ar mai fi de spus in afar de toate cele de mai sus? Ca principiile si cultura l-au facut omul care a fost in acea vreme si ca exact cu aceeasi „reteta” se poate face si astazi succes. Doar sa avem rabdarea necesara si ambitia pe care a avut-o el! Spor la treaba! Andrei… 😉 KIP IN TACI