incapatanare altruism

MOR CA PROSTU’, fara sa stiu unde ma duc! BA STIU… pe un nor!

Sal’tare
Au trecut doua zile de cand vestea plecarii lui nenea Dinica a umplut toata mass media. Si totusi printre tate stirile sau articolele existente imi place cand gasesc si reactii ca a Cristinei Bazavan. Si uite ca citind acesta parere de bun simt, mi-am adus aminte de multele momente din ultimul timp cand mi-am luat ramas bun de la cei ce au plecat „dincolo” si mi-am spus ca ar trebui sa ne amimtim impreuna. Daca vreti mi-ar placea ca azi sa continuam GHIDUL OPTIMISTULUI. Si credeti-ma ca a fi optimist sau a incerc sa ramai cu un pic de zambet pe buze, nu inseamna ca nu iti pasa de cel ce pleaca, ci mai degraba ca il pretuiesti atat de mult incat bu vrei ca cei ce raman in urma sa nu ajunga mai repede langa el, din cauza supararii.
Si recunosc ca imi palce la nebunie cum privesc oamenii de la tara „momentul” asta. Cum incearca ei sa isi aline DUREREA puternica prin PRIVEGHIUL de la capul mortului si cum isi amintesc mai ales nazbatiile hazlii. Ba mai mult, pentru ca durerea sa fie eliminata toata odata il/o bocesc pe cel/cea plecata, ca sa se elibereze toata durerea.
Ma intreba acum ceva timp cineva – DE UNDE STII TU MA CA DINCOLO E „CEVA”?
Logic, NU STIU NICI EU, ASA CUM NU STITI SI VOI. Insa optimist cum sunt am facut urmatorul calcul:

Daca nu cred si imi fac sange rau sau am simt frustrat sau imi plang anii care au trecut sau ma gandesc mereu la viitor cu groaza, CE AM CASTIGAT?

Pai castigurile posibile ar fi:

  • un mic ulcer
  • sau poate vreo boala de nervi
  • stres – carea la randul lui imi aduce o suita intreaga de boli fizice
  • un pesimism si o stare de sprit care ma fac partenerul perfect pentru SINGURATATE
  • frici care imi taie tot elanul imaginativ si posibilitatea unei viziuni pe termen lung
  • si probabil ca mai sunt, dar uite ca nu imi vin in minte exact acum. Insa cred ca ati inteles ideea in mare!

Si atunci DE CE SA NU CRED CA E CEVA DINCOLO? (chiar si cu riscul de a ma minti) Oricum mare parte din ceea ce traim e format si din minciunele sau minciuni. Asa ca inca una in plus, nu cred ca incurca!
Aaa se pune problema ca nu avem dovada EXISTENTEI si principiile nostre nu ne lasa sa credem? Sa fim seriosi, cate principii sau reguli nu incalcam zilnic, doar ca sa ne fie un pic mai bine. Asa ca de ce nu am face-o si pe asta? De ce nu am crede ca unchii, matusile, bunicii si inclusiv nea Dinica, nu stau acum sus pe un nor si se uita la noi? De ce nu as crede ca in fiecare seara doi barbati (reprezentati de bunicii mei) vin si ma mangaie pe suflet ca sa dorm linistit? De ce nu as crede ca atunci cand ma uit dimineata cer si ii salut, ei ma saluta in cor si imi ureaza sa am o zi buna? Doar pentru ca nu ii vedem? Pai nici gripa AH1N1 nu o vedem, da’ uite ca purtam masti ca nebunii de frica ei.
Ziceti voi ca nu am eu dreptate si ca nu e asta un mod foarte bun de a ne trata sufletele?

Andrei
KIP IN TACI

3 comentarii publicate

  1. Foarte buna explicatia, oamenii de la tara sunt mult mai maturi din punctul asta de vedere. Doliul si priveghiul au rolul psihologic de a-i acorda omului ramas in urma sansa de a se acomoda cu lipsa celui dus, de a accepta incet-incet ca a ramas fara cineva. Vindeca. Unii isi poarta mortii dupa ei toata viata, nedorind sa se desparta de ei …
    In schimb cu credinta in viata de dupa moarte nu sunt de acord. E alegerea fiecaruia, si nu merita sa crezi in ceva doar pentru ca e un compromis acceptabil psihologic. Tocmai ca, odata avand credinta in vieti de apoi, nu te mai desparti de mort niciodata. Doar astepti sa mori si tu ca sa-l reintalnesti (asta fac unii oameni slabi) ….
    .-= dAImon´s last blog ..Nu vreau să cumpăr albumul, na. =-.

  2. @Sabina – Nu am zis ca e usor, am zis doar ca e o SOLUTIE!
    @dAImon – Perceptia asta vis-a-vis de oamenii de la tara am avut-o si eu intotdeuna. Si cred ca pe de o parte si traiul ocupat si greu e un factor „ajutator”! Nu am impus nimanui, insa dupa cum zico si tu am incercat un COMPROMIS. Insa cazurile de care zici tu de oameni care „nu se mai despart niciodata de cel plecat” sunt putini si in general sunt cazurile de oameni labili si sunt putini (sau cel putin asa cred eu)! 😉

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. pligg.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*