Sal’tare
De vreo 3 luni de cand il duc pe Matei la gradinita, am devenit un pic mai trist. De ce? Nu pentru ca am imbatranit sau pentru ca a aparut intre timp si fratiorul lui Matei, ci pentru ca imi e dor de momentele cand observam lumea din jur, cand vedem cat e de frumoasa sau cat e de urata, cand imi puteam auzi gandurile. Acum in trafic dimineata nu pot auzi decat claxoane sau injuraturile mele si ale celorlalti! Imi e dor de momentele cand ma „lovea” inspiratia intr-un autobuz full si cand stateam in cele mai ciudate pozitii si scriam cate un articol pentru blog. Imi e dor de momentele cand auzeam copiii spunandu-le bunicilor sau parintilor cate o poezie dimineata in drumul spre scoala sau gradinita si cand mi se parea ca stau intr-un cartier american din acela ideal, nu in nebunia noastra de Giulesti Si imi mai e dor de ceva! Vreau sa ajung la servici relaxat dupa cate o tura de citit in autobuz. Ca pe vremuri, asa am „mancat” juma’ de biblioteca… „pe paine”. Andrei KIP IN TACI
Sa inteleg ca il duci pe Matei cu masina la gradinita? Pai cine te opreste sa il duci cu ratb-ul la gradi? In felul asta descopera si el lumea pestrita din mijloacele de transport.
Momentan, de la noi din Giulesti, din cauza constructiei pasajului Basarab si a bulevardului Uranus, nu mai iese decat un tramvai si ca sa ajung si la Matei la gradi si la mine al servici, ar trebui sa schimb vreo 3 mijloace de transpoprt si sa fac o ora si ceva. Insa imediat ce revine RATB-ul o sa ma reindragostesc de el! 😉