Matei la gradinita sau „puternicul om mic”- Jurnal de tatic ep. 57

Sal’tare
Acum o saptamana si jumatate, chiar de 1 martie l-am dus pe Matei prima oara la gradinita, la grupa babies sau cum le place educatoarelor sa le spuna, la PAMPERSICI. Si la vremea aceea, dupa ce l-am dus, cam asa simteam:

A fost ziua cea mare. Matei a intrat in gradinita. Va spun ca doua zile inainte nu am prea fost intreg. Era ceva in mine. Un resort care statea intins si care se tot intindea cu fiecare clipa ce trecea catre momentul despartirii de „minunea” noastra”. Si iata dimineata cea mare. Zambeam si stateam cu acel resort intins. Stiam ca in momentul in care voi intra in gradinita, acel resort se va elibera si la fel ca un arc ruginit vechi, va lasa in urma lui si ceva zgarieturi pe mana. De fapt mana in acest caz e de fapt sufletul si inima. Sigur asta simtea sentimentalul din mine. Insa inginerul realist imi soptea in ureche: FRATE, COPILUL ARE NEVOIE DE SOCIALIZARE SI INDEPENDENTA. SI ALTFEL DECAT PRIN INTRODUCEREA IN COLECTIVITATE NU SE POATE FACE! Sigur ca raspunsul sentimentalului era: STIU, DAR DOARE RAU DE TOT SA VAD MINUNEA ACEEA DE DOAR UN ANISOR SI OPT LUNI PLANGAND! POATE, DAR DUREREA DE ACUM TRECE MAI REPEDE, IAR ADAPTAREA DE ACUM IL AJUTA MAI MULT SA ISI CREEZE O CAPACITATE SUPERBA DE A RELATIONA, PENTRU TOT RESTUL VIETII LUI! Asa ca fie ca am vrut sau nu, l-am luat pe „viteaz” si l-am dus „la copii”. Prima intalnire cu gradinita a fost OK. Era ca un catel care isi descoperea spatiul. Si dupa ce s-a prins el ca spatiul este doar pentru copii si ca tata va pleca de acolo, s-a pus pe plans, iar eu am plecat. Acum rana era deschisa si conduceam spre servici strangand mai tare ca niciodata volanul in mana. Si totusi zambeam, pentru ca stiam ca de aici inainte Matei e baiat mare. Incepe sa isi modeleze personalitatea si sunt sigur ca noi doi vom fi taaare mandri de cel ce va creste! In rest acum ma pregatesc sa il iau de la „gradi” si o sa scriu deseara celelalte sentimente care m-au coplesit.

Acest deseara uite ca nu s-a mai intamplat, pentru ca nici o seara de atunci si pana acum nu a fost linistita. Pentru ca ruperea lui de camin si de locul in care el se simtea rege s-a lasat cu muuult plans si multe suparari. Insa intensitatea lor scade cu fiecare zi ce trece. Si de 8 martie am avut surpriza sa il gasesc zambind la gradinita, lucru care nu s-a intamplat saptamana trecuta in niciuna din zile. Insa tot de atunci Matei a inceput sa planga dimineata cand il ducem la gradinita. E suparat nevoie mare, pentru ca acolo atentia nu mai e indreptata doar asupra lui. Astazi de dimineata a inceput inca de la trezire. Cand ne-a vazut pe mine si pe Livia ca ne agitam prin casa dupa haine si cand m-a vazut pe mine deja imbracat de servici a inceput „razvratirea”. Asa ca vreau, nu vreau sau cu mai multa inima indoita sau cu mai putina, l-am dus la gradinita, sau „puscarie”, asa cum cred ca o considera el, dupa doua saptamani de mers acolo. Stiu ce veti spune, ca suntem prea rai, ca e prea devreme sau ca micutul nostru de un an si opt luni e prea mic pentru o astfel de incercare. Ei bine dragilor, doctorii pediatrii si parintii mai „batrani” ca noi, infirma acest lucru si ne spun ca viitorul va fi roz, insa pana acolo, e normala aceasta perioada grea de rupere a puiului de camin si de locul in care se simtea in siguranta! P.S. Era sa uit. Alte poze frumoase cu Matei puteti gasi la Livia pe Facebook! Andrei KIP IN TACI