Maidanul cu dragoste – G.M. Zamfirescu

Maidanul cu dragoste” (1933) este prima parte a trilogiei „Bariera”, care mai cuprinde „Sfânta mare neruşinare” (1935) şi „Cântecul destinelor” (1939). În 1932, când a început să lucreze la „Maidanul cu dragoste” (care, în intenţia autorului, avea să fie cartea sa de referinţă), George Mihail Zamfirescu era redactor la ziarul Facla. Activitatea sa de cronicar era cronofagă, confiscându-i mare parte din timpul necesar scrierii unui roman de amploare. În acelaşi timp, locuia în condiţii improprii, degradante…
(Prezentare luata din Ziarul Jurnalul)

Inselarile din Maidanul cu dragoste

… sunt „cele mai colorate tablouri” din minunea asta de carte. Sigur ca poti sa le privesti ca pe niste fapte funny (asa cum faceam misto si ieri in faza cu Mamaie si swingerii), insa cand „inselarile” sunt parca prea multe si cand mocilra sufleteasca devine prea mare iti cam piere cheful de ras. Cand iti dai seama ca saracia dezumanizeaza si transforma sexul si inselarea intr-o supapa de refulare. Si parca iti vine sa iti iei lumea in cap si sa imparti niste pumni in cei care te inconjoara si care formeaza si azi, o altfel de mlastina, parca mai spalata, dar parca mai pacatoasa decat atunci.

Rigori si onoare in Maidanul cu dragoste

Zambesti atunci cand citesti de rigori aiuristice de care azi pana si bunica sau bunicul rad, insa mintea iti fuge la alte rigori, poate mai vechi decat acest roman si care prin educatia gresita s-au perpetuat si iar iti vine sa te „rascoli” si sa rupi pamatul in doua, ca un mic Atlas suparat pe omenire!

Mi-a placut din trecerea prin acel tablou de prezentare al ideii de ONOARE. Acel sentiment romantic, care spunea a tre’ sa urmezi un fel de cod etic cavaleresc. Personajul care prezinta foarte misto „codul cavaleresc” e Fane Puscariasul si e creat de Zamfirescu ca un fel de haiduc, care ti se lipeste de suflet, desi activitatea lui in principiu e ciorditor sau bataus de cartier

Fetele naive si inocente din Maidanul cu dragoste

Tot al capitolul ASA DA sunt fetele naive si inocente, pe care Zamfirescu nu le-a transformat in printese. Pentru ca in lumea reala, cele care se transforma in printese sunt tare putine. Ci le-a lasat prada inselaciunii si greutatii vietii. Sigur ca asta da o doza de „tragic si dramatic”, insa la fel de bine ofera si o portie serioasa de REALISM si face tabloul „proaspat”

Cam atat. Acum as vrea a imi suneti voi cate dintre „nebuniile” astea inca se mai pastreza in mahalalele noi si mai ales cat din mizeria / onoarea aceea interbelica a mai ramas in ceea ce mai putem numi cu greu azi „mahalale”.

Andrei
KIP IN TACI

Sursa imaginii: AnticariatulDeNoapte.Ro