Sal’tare
Asa suna de foarte multe ori rugamintile baietilor mei seara. Si cum nu le pot rezista de foarte multe ori iau o carte si le citesc. Sau daca ma simt eu super-energic, le creez una. Sau daca si ei sunt bine dipusi creem impreuna povesti.
Marele meu avantaj este ca mi-au placut inca din copilaria povestile, si cele pe care le citeam si cele pe care le spuneam eu altora. Si dupa cum se poate vedea usor si de pe blog, am si putin talent in a le spune.
Acum vin la motivul acestui articol.
OARE E BINE SA STIM „A POVESTI”? NE AJUTA LA CEVA?
Pai sa o luam incet, incet…
Cand esti mic, ai nevoie sa ii „imbrobodesti” pe parinti si povestile trebuie sa fie „la corazon”
Cand esti adolescent, raman parintii de imbrobodit, dar apar in acelasi timp si fetele / baietii, carora trebuie sa le faci capul mare.
Vine apoi vremea sa te casatoresti si trebuie sa-ti convingi partenerul si dupa aceea sa iti incanti copiii.
Pe cealalta parte si la serviciu sau in cadrul grupurilor de prieteni pe care le ai esti nevoit sa „cuceresti” pentru a-ti impune parerile.
Si daca natura nu te-a inzestrat cu acest dar, ce te faci. Unii te trimit la diversi specialisti din astia in comunicare sau la diverse cursuri de „speaking”. Altii iti spun sa te duci la conferinte gen TEDx. Altii spun sa te apuci de scris pe un blog sau pe un jurnal. Si solutiile sunt muuulte. Si ce alegi?
Din punctul meu de vedere, cred ca ar trebui incercate toate, ca o experienta. Si dupa ce gasim cele care ni se potrivesc cel mai bine, sa ne axam pe acelea. Si dupa ce timpul trece si experientele se sedimenteaza, din acele putine directii alese, ar trebui sa mai triezi inca odata si sa ramai cu maxim 2-3 si acolo sa lucrezi la maxim.
Andrei
KIP IN TACI
Sursa imaginii – Carmen Albisteanu
Lasă un răspuns