Sal’tare
Aud de multe ori, cand ma intalnesc cu parinti, ideea ca noul tip de educatie trebuie lasat LA LIBER. Adica sa invete copilul din experienta. pe de o parte este adevarata ideea, daca vorbim de „Nemostenirea cutumelor parintilor”. Insa copiii, ca si adultii, nu sunt programati, prin mostenirea genetica sa faca bine, ci intotdeauna
sa fac lucrurile in asa fel incat sa le fie confortabil. Si acest deziderat include de cele mai multe ori actiuni rele sau o cantitate considerabila de lene, programata genetic.
Si tocmai pentru a nu lasa aceasta „grea mostenire”, sa devina un obicei normal al copilului, trebuie sa il ghidam spre a fi curios, constructiv si disciplinat. Pai si cum se fac astea? Prin repetitie si prin puterea exemplului. Sigur ca unii vor spune ca astfel s-ar putea sa „le taiem aripile” si sa nu ii lasam „sa vada dincolo de linia orizontului”. Insa nici nu ii poti lasa sa faca ce vor ei, pentru ca in fond si la urma urmei, ei vor intra intr-o societate cu anumite conventii. Si fie ca tie sau copilului, va plac sau nu conventiile respective, ele trebuiesc respectate.
In plus daca tu ca parinte vezi o anumita pasiune pentru anumite activitati, ar fi bine sa faci in asa fel incat sa i le cultivi, pentru ca in societatea de azi „pasiunile” nu prea mai sunt „valori” si copii nostri pleaca la drum, inca de la inceput, cu handicapuri.
Acum trecem la rubrica RASPUNDEM ASCULTATORILOR. NU va las si intrebarile ci doar raspunsurile.
Si imi pun cenusa in cap inca de la inceput si va spun sincer ca aveti si voi dreptate sa va suparati pe mine ca scriu in Jurnalul de tatic atat de rar, pentru ca la vremea cand se nastea Matei va invatasem cu obicei bun si va dadeam vesti de pe „frontul de tatic” macar odata la doua saptamani. Da’ uite ca in ultimul timp nici macar la 2 luni nu va mai dau semne. De ce? Pentru ca e mult mai intensa viata si trairile parintesti acum. E mult mai activa pana si mesa sau iesirea in parc. Nu va mai spun de joaca in sufragerie sau
de activitatile din week-end-uri. E o nebunie totala, insa toate acteste chinuri merita tot efortul si tot sacrificiul depus. Si vedem asta in fiecare seara cand ei se culca si noi tragem linie multumiti, pentru ca fiecare dintre baieteii nostri viteji a mai facut un pas evolutiv sau a reusit sa fie un pic mai dulce decat ieri.
Si ca un fel de „intim CAN-CAN”, va aduceti aminte ca va spuneam pe vremea cand crestea Matei, ca serile nostre de iubire erau cu urechile ciulite, precum iepurasii. Ei bine dragilor, se poate si mai rau. Nu intru in detalii, insa puteti zambi si va puteti lasa singurei imaginatia sa zburde. Noi radem dupa „fiecare victorie” si me intrebam mereu:
OARE CAND VOR CRESTE MARI SI NE VOM PUTEA FACE DE CAP ORICAN VREM, VA MAI FI LA FEL DE INTERESANT?!?
Evident ca glumesc si evident ca va fi frumos, nu ca acum pe FW si cu urechile ciulite.
Pe la voi dragi parinti frumosi cum mai este?
P.S. Daca tot e vara si e sezonul vacantelor, am pentru voi astazi si un articol „tematic” – Vacanta in familie!
Andrei
KIP IN TACI
Fiecare parinte isi creste copilul asa cum crede el ca este mai bine. Important este sa creasca frumos, armonios si sa te poti intelege cu el la orice varsta
Buna Andrei,
Puterea exemplului e sfanta, am vazut-o si simtit-o pe propria-mi piele, avand-o ca exemplu pe mama si o vad si simt acum cu strumfuletul meu. Sper din tot sufletul sa invete de la noi tot ce avem mai bun!
Insa, iti spun din proprie experienta ca intr-adevar, e bine sa lasi copilul sa invete si sa se adapteze si singur la mediul inconjurator, nu in permanenta sub indrumarea noastra. Ma uit acum la al meu strumf si as vrea sa dau timpul inapoi, sa-i las o oarecare libertate de miscare si de cunoastere proprii. Au trecut 2 ani si in aceasta perioada am stat tot timpul langa el sa-i arat ce e bun si ce e rau, sa-l ajut sa cunoasca si sa inteleaga ce e in jurul lui, iar acum suntem in stadiul de a face absolut orice numai cu mami sau cu tati si nu e ok asa. Adica este necesara si un pic de independenta, chiar un pic mai multa, as spune, caci viata nu e deloc usoara, iar mami si tati nu vor fi o vesnicie cu noi sa ne arate drumul …
Eu d-abia acum incerc sa-l conving sa se descurce singurel si sa capete mai multa incredere in el.
Asta e parerea mea, poate nu toata lumea este de acord cu mine, insa atunci cand o voi lua de la capat, cu siguranta nu voi face la fel … :)
Iulia
Buna Iulia
Si in primul rand bine ai venit la mine pe blog.
Doi – aici chiar ai dreptate. Si la Matei am reusit sa aplic si eu reteta pe care o spui tu (mai multa libertate), dwesi multa lume din cand in cand imi spune ca sunt inconstient ca il las de exemplu sa se dea singurel pe toboganele mici sau sa se catere pe franghie. Insa daca nu ii iau „plasa de siguranta”, nici nu va capata incredere in el.
La ionut insa lucrurile stau diferit. El este inca prea micut si nu realizeaza ce i se intampla si momentan nu am curaj sa il las fara „plasa”. Plus ca si lui ii place sa guste din „aceasta iubire sigura si fara limite” si chiar nu as vrea sa ii stic placerea zambaretului.
Va pupam dulce!