Sal’tare
Ramasesem ieri cu niste puncte de suspensie atunci cand avenit vorba despre Scotia. Cam in acelasi registru ii bag eu si pe irlandezi.
Sigur ca voi incepe de la ce am vazut in acel film. Un fel de a trata lucrurile, destul de tacut, ascuns si parca avand un pic de teama de a se deschide. Si daca ne uitam si la alte filme sau documentare cu legatura in Scotia sau Irlanda, vom vedea acelasi lucru.
Imi aduc aminte, ca acum cativa ani un bun prieten imi spunea ca s-ar putea sa fie de vina si clima aceea ploioasa si vremea aceea mereu mohorata, de sunt oamenii atat de morocanosi si tacuti. Cine stie, poate ca are si prietenul meu dreptate.
Insa ce imi place la ei, este stilul „tare” in care traiesc si incapatanarea de anu renunta la anumite principii. Caracterele lor parca sunt daltuite in granit si isi asuma chiar si lipsa unui anume confort, de dragul principiilor. Si e frumos sa vezi asa ceva, tu traind intr-o Romanie in care cauti in fiecare zi un astfel de punct de sprijin si dai tot timpul peste nisipuri miscatoare.
Si ar mai fi ceva drag sufletului meu, care imi place la natiunile acestea doua – patriotismul sau mandria lor, vis-a-vis de ceea ce sunt ca istorie si ca personaj colectiv. Acest tip de mandrie pentru personajul colectiv, pe care noi l-am pierdut.
Cam atat. Acum astept sa mi spuneti si voi alte lucruri despre „acesti frumosi tacuti”!
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns