Iarna in mahalaua Giulestiului, iernile din sufletul meu !!!

Sal’tare
Duminica seara am facut poze pe strada unde stau si ma gandeam sa vi le arunc pe blog, cu 2-3 cuvinte langa ele. Si totusi ceva m-a oprit sa o fac si sa le las pentru azi. CE M-A OPRIT ? Pai afirmatia unui vechi amic, care suna asa:
„BA ARTISTE, STII CE IMI PLACE MIE LA TINE ? CA ORICE IMI ARATI, POZE PE HARTIE, POZE PE BLOG, CITATE „FUR-GASITE” DINTR-O CARTE VECHE, ITI PLACE SA LE IMBRACI INTR-UN AMBALAJ DE CUVINTE !”
Asa ca iata astazi pozele alea, una cate una, puse aici si imbracate frumos.
Stau ca prostu’ in mijlocul strazii si zambesc. Imi amintesc de strada unde am copilarit din Balta Alba, unde tata ne alerga in fiecare seara cu sania ca sa avem pofta de somn. Imi amintesc de primul om de zapada facut cu mama in gradinitza din fata curtii si cum am invatat eu cum se face un om de zapada:

Taciuni la ochi, un nas dintr-un morcov si pe post de gura zambitoare, o mica nuielusa bine apasata pe locul respectiv respectiv, in zapada. Si Mihaela, fata vecinilor cu 4 ani mai mare ca mine, dupa ce l-a vazut, a zis fermecata:
TANTI MA LASATI PE MINE SA II FAC UN PALTON SI SA II BAG MAINILE IN BUZUNARE ?
Maica-mea crezand ca glumeste, raspunde DA. Si sa o vedeti pe vecina mea cum incepe si „sculpteaza” in „omuletz”, unde era prea mult „sculptat” mai vine cu „adaosuri” peste care face alte retusuri. Si la final TA-DAAAAM ! Chiar avea sculptat un palton si „mainile” in buzunare.
Dupa care alta amintire de prin ’84 sau ’85 ! A nins mult si fain. Eram inca in Balta Alba, tot la curte stateam. Si de prin curte tata a tot adunat zapada. Si pentru mine deja ala era un derdelus, la inaltimea mea de 1 metru. Si dedesubtul derdelusului, tot tata mi-a facut o pestera mica. Auzisem si io la TELEENCICLOPEDIA de „igluuri”. Ei bine acum ma credeam unul din acei temerari ai Polului Nord. Ma gadeam ca exacta sa se simt si ei. Copil ce sa ii faci !
Dupa care mintea imi fuge la derdelusul de la tara din ’89, in zilele revolutiei. Toti copiii ne dadeam pe nailoane si strigam in gura mare:
NU NE PASA DE REVOLUTIE, NOUA NE PLACE ZAPADA !
Era si la noi un exercitiu de Libertate. Daca ii vazusem pe ai’ mari ca strigau lozinci, de ce sa nu ne strigam si noi lozincile noastre !
Si trecem cu flash-urile „iernatice” la un 1 martie 90-ist. Insa nu ma intrebati anul exact ca nul il mai stiu. Insa ceea ce stiu e ca in dimineata lui 1 Martie zapada era de 30 de cm, ca o masuraseram noi colegii de clasa cu o linie in gradinitza din curtea scolii. Atat de fantastica ni se parea zapada aia, la inceputul lui martie cand manualele noastre trecusera deja la ghiocei si primavara, ca nu ne prindea o pauza in scoala. Era frumoasa viermuiala aia de copii, agitatia aia ! Era o emulatie pe care matur fiind acum nu cred ca o mai poti simti.
Si la final de flash-uri este prima mea coborare cu ski-urile pe partia de la Predeal (de sus de la Clabucet Plecare). Cred ca am avut pana jos 50 de cazaturi in zapada, insa atat de fericit eram ca reusisem pana la final sa imi strunesc „mititelele”, incat pana seara nu am ami plecat dupa partie decat pentru un sandwich scurt la pranz.
Ei acu gata cu amintirile, ca am iesit in papuci in strada si sunt deja ud la picioare, plus ca sunt nins ca un mos Craciun.
Andrei… 😉
KIP IN TACI