Sal’tare
De vreo 10 ani incoace plang des dupa modul in care oamenii de la tara stiau sa comunice intre ei si dupa acel stil totalmente deschis pentru a-si vedea rudele din acelasi sat sau din satul vecin cel putin odata la doua zile sau odata pe saptamana. Sigur nici atunci nu aveau ei placerea de a veni la oras prea tare. Ii speria ritmul un pic diferit fata de „goacea satului” in care se nascusera si in carae traiau. Era probabil o frica de nesiguranta mostenita de la parinti.
Insa in acelasi timp ma bucuram, ca cei de la oras aveau (inca) placerea pentru vizite. Nu li se parea niciodata efortul de a merge dintr-un capat in celalalt al orasului, pentru ca familia era cel mai important lucru.
Iar astazi parca toti sunt cu creierul spalat… si la tara si la oras, confortul propriei curti sau al propriului apartament este tot ce conteaza. Familia si rudele nu mai reprezinta o prioritate comunicationala.
Oare e doar comfort sau e o doza mare de rautate, cu care ne-a „improprietarit” lumea contemporana?
Andrei
KIP IN TACI
Acum exista telefon mobil. Pe vremuri era un singur telefon fix in tot satul, daca era si ala. A evoluat si lumea satului. Nu spun daca spre bine sau rau, dar de evoluat a facut-o.
Eu unul cred ca tocmai de aceea nu ne mai intalnim unii cu altii. Pentru ca netul si telefoanele mobile ne dau impresia ca noi comunicam realmente cu cunostintele sau prietenii.
Poate unii dintre noi ar dori sa ne intalnim si sa ne mai povestim, dar timpul nu ne mai permite.Sau cel putin asa e in cazul meu. Distanta iar este un impediment.
Mda, distantele… chinul noii ere! Pacat…