Radio Artistu.ro
Radio Artistu.ro

Azi ma dezbrac cu folk la Radio Artistu !

Sal’tare. Ma dezbrac de haina sufletului si va povestesc, cum am aflat, cum m-am indragostit si de ce inca imi place folk ul! Era friguroasa iarna a anului 1995 cand trecand prin Piata Romana am vazut un afis alb-negru (genul astora din Regie, „vand frigider…”) pe care scria Festival Folk – Om bun si cu litere mici, cei care sustineau recitalurile.

Atunci era prezentator Eugen Cristea, pe care unii dintre spectatori in strigau Magarusule (datorita emisiunii pe care inca o sustinea, „Feriti-va de magarus!”). Ei bine atunci i-am vazut si m-am indragostit iremediabil de muzica folk a lui pe Valeriu Sterian (sau Vali Sterian asa cum il stie lumea), a lui nenea Alifantis si altii. Sa nu uit de Andries si al lui Cascaval!

Sigur ca cele mai interesante erau „vorbele” despre politicieni, povestirile despre cum era Piata Universitatii si multe altele plus ACEA muzica fok de fronda.

Apropo daca tot v-am spus de ei hai sa va si dau o portie de Vali Sterian. O melodie pe care imi place sa o ascult de multe ori dimineata cand vin la serviciu si vreau sa incep ziua misto – Viata la bloc.


Si langa el, tot cu acelasi efect, Postalionul lu’ nea Alifantis…


Dar sa revenim la firul povestii cu FOLK!

De la acel Om Bun am inceput sa fiu mai atent la discurile tatalui meu. Mda uite si Phoenix! Interesant! A coincis misto perioada asta cu aparitia Pasarii Colibri. Si iata cum am inceput eu sa descopar ce misto sunt Vintila sau Baniciu! Uite si discul cu Secunda 2, dar mai ales cel cu Secunda 1 pe care il gasesti greu. Si nu ma pot abtine sa nu arunc acum Frunza, melodie folk pe care am o cantam cu gasca din vremea aia la greu…


Era o emulatie atunci! Sigur ca de vina era si faptul ca in acea perioada am gasit o gasca, intr-o organizatie non-guvernamentala care vroia sa faca lucruri frumoase. A tinut trei ani frumosi. Din clasa a X-a pana in a XII-a si a fost superb.

Apoi am descoperit „roackerii” din Cismigiu, am aflat de Toamna si Primavara baladelor (festival de folk) si vedeam ca fetele sunt morte dupa chitaristii cu parul lung, asa ca am vrut sa fiu si eu unul. Dar am esuat bine de tot, ca cica urechea mea muzicala lipseste total, iar de par lung nici nu poate fi vorba, ca arat de parca am fost dezgropat de curand. Asa ca am ramas doar cu visul de a fi chitarist, folk ist si pletos.

Tot prin clasa a zecea am descoperit si Vama Veche (satul) si nudismul acolo. Dar nimic din ce e acum, nu se poate compara cu ce era atunci. Erau doar o terasa La scoica si un magazin alimentar, La Mariana. Erau profi e pe la facultati, oameni de litere, ingineri, economisti si ziaristi pe acolo si toti aveau un lucru in comun. Vroiau sa fie liberim aveau chitari si folk in suflete.

Vroiau sa scape de inhibitii si sa nu mai accepte conventii. Iar nudismul, chitara, vodca-cola, berea ieftina si focul de tabara oferea un mediu prielnic sa se intample toate acestea. Si apropo ca vorbeam de Pasarea Colibri si de trecerea mea catre Phoenix, acolo pe plaja am descoperit un album, care mi se pare cel mai bun al lor, numit Cantofabule si din care (atunci in Vama) am auzit pentru prima oara aceste doua melodii superbe – Sirena si Delfinul


Dulful, dulcele nostru dulf…


Aaaa si apropo de acest concert nu am sa uit doua faze legate de concertele celor de la Phoenix. Prima este de la un concert din preajma Craciunului anului 1999 in care am inghetzat greu de tot la concertul lor din Piata Revolutiei, insa a meritat din plin. Asa reprezentatie nu am mai vazut dupa aceea si mai ales, datorita faptului ca era frig, acolo erau doar cei care iubeau Phoenix-ul si absolut toata lumea stia versurile melodiilor si cantau din tot sufletul.

Iar cea de-a doua faza e de la un concert (tot gratis si tot in Piata Revolutiei), in care in deschidere a cantat UniK. Ei bine atatea degetele mijlocii, aratate unei „guriste” si asa un recital acompaniat cu frumoase strigaturi de „Huooo”, nu cred ca am mai vazut si nici nu cred ca voi mai vedea. Si mai sunt tot de pe atunci alte editii cu folk la Om Bun. Chitari si beri in Herastrau.

Dupa aceea a urmat facultatea, a urmat o perioada cu alt ONG. Superba si perioada aceea. Acum am avut ocazia sa il vad mai des la Festivalurile Prieteniei organizate de acel frumos club am auzit cele mai frumoase recitaluri folk cu Seicaru si Ducu Bertzi. Si pentru ca vorbaraia prea multa, nu face doi bani, hai sa va mai omor cu doua melodii tari.

Mai intai il am pe Seicaru cu Biletul lui de tren. De ce imi place asa de mult melodia asta folk? Pai ea imi aminteste de o excursie (gen tur al Romaniei prin cateva orase importante ale Romaniei). Eram vreo 20, in clubul de care va vorbeam (numit Societatea pentru Cultura Oameni si Prietenie). Eram superbi si credeam ca putem rasturna pamantul…


Iar de nenea Ducu imi aduc aminte ca la un moment dat, la unul din recitalurile lui folk, atat de impresionat a fost el de faptul ca toata sala ii canta melodiile la unison, incat a lasat chitara jos, a indemnat publicul sa cante in continuare si la sfarsit ne-a aplaudat. Melodia era superbul Foc Vanat.

Nu vreau sa uit sa va spun de serile de teatru studentesc. Era si acolo o emulatie. Era ceva care te facea sa te simti un perpetuum mobile. Tinerete si optimism, ce sa ii faci. Si uite ca s-a terminat si cu facultatea. Am plecat si de la organizatie si am descoperit muntele. Cam tarzior zic eu, ca altfel ar fi stat lucrurile daca aveam si eu vacantele la dispozitie pentru drumetzii montane si pentru alpinism. Da acum asta e.

Am descoperit muzica cabanelor si oamenii care o fac. Era perioada in care am descoperit Expiratul si serile lui de Luni. Perioada in care se strangeau gramada de muntzomani prin Curmatura si Caraiman si cantau la greu. In Curmatura n-am reusit sub nici o forma sa ii prind. Insa din perioada asta am vreo 2 giga de melodii ale celor care alearga catre personalul de sambata, de sase dimineata, (mostra clara de „muzica de munte”) – KARMA. Singuratic, este cea auzita cel mai des pe tren.

Si incheiem la final cu cea care este cea mai draga sufletului meu!