Fagaras intr-o mie de feluri in Jurnal de Romania!

Sal’tare. Ieri s-au implinit 6 ani de cand am facut creasta muntilor Fagaras de la Valea Sambetei la Negoiu si nu vreau sa trec peste moment atat de usor.

De ce? Pentru ca imi sunt dragi acesti munti si pentru ca am scris atat de putin despre ei in textele despre Munte sau in Jurnal de Romania. Pentru ca au atat de multe posibilitati de plecare in trasee si mai ales pentru ca nu te poti plictisi sa te plimbi pe acolo, chiar si toata viata, cate o data pe luna. Dar hai sa nu va aburesc aiurea si sa incerc sa va ispitesc cu frumusetile sale!

Prima oara cand „am dat cu nasul” de Alpii Transilvani, asa cum sunt numiti Muntii Fagaras, a fost de 1 mai 2003 la Cabana Urlea, care inca era functionala. Acum din cate stiu a fost lasata in paragina. Asta probabil si din cauza faptului ca nu se afla pe traseele foarte folosite si deci nu este prea profitabila. Insa la acel 1 mai imi aduc aminte ca acum panta plina de branduse si in padure zapada cat cuprindea.

Iar la una din excursiile care se dorea a fi facuta pana la varful si lacul Urlea, (dar n-a fost sa fie, din cauza de inoptare) intoarcerea am facut-o numa’ in salturi si zbenguieli prin zapada aia pe care o muiase caldura de peste zi. E superb sa gasesti zapada la munte si sa ii simti raceala in conditiile in care in Bucuresti deja incepusera usor usor caldurile.

Tot aici am vazut si prima oara supararea muntilor Fagaras

Intr-o zi cand si jos batea vantul un pic cam tare, am zis sa mai incercam o urcare pana sus. Ei bine dupa ce am trecut de „panta prostului” si am vrut sa intram in platou, vreau sa va spun ca am ramas muti. Era un suierat de nu ne auzeam vorbele stand unii langa altii. Si era doar vant. Nu vreau sa imi imaginez cum ar fi ca in acelasi timp sa si ninga sau sa ploua!

Cam asa a fost prima oara. Dupa care, in vara aceluiasi an impreuna cu gasca de prieteni iubitori de munte am zis ca trebuie sa gustam muntii Fagaras la adevarata sa valoare. Si aceasta a fost a doua intalnire si ultima cu muntii Fagaras. Imi aduc aminte ca a fost superb sa mergem cu un camion din acela care cara lemne si sa ne tinem de lanturi. Asa ceva nu mai facuseram pana atunci.

Dupa care nu pot uita nici apusul vazut la manastirea Sambata. Dupa care seara am vazut o vulpe care a simtit miros de pui si a tras la oasele aruncate langa corturi la 2 metri distanta. Interesanti ochii aceia sticlosi si interesanta intalnirea cu „cucoana” in mediul ei natural. Drumul pana la cabana Valea Sambetei nu prea interesant. Insa cele 11 ore pana la Podragu, cred ca sunt cea mai crunta experienta traita pana acum, insa in acelasi timp si cea mai frumoasa amintire.

Coltul Balaceni din muntii Fagaras? Cine stia de el? Dar dupa aia ce rau mi-a parut ca nu m-am uitat mai atent sa mi se intipareasca in amintire locul acela de care mi-au vorbit o gramada de alpinisti. Fereastra Mare si Galasescu insa mi le aduc aminte. Sunt primele dati ale excursiei in care vorbeam singur si spuneam OAUUU, OAUUU, la fiecare jumatate de ora. Era prima oara cand vedeam prapastii atat de largi. Caldarile Fagarasului iti spun ca esti atat de mic.

Si totusi, tot de la ele afli ca esti atat de mare daca reusesti sa le dai BUNA ZIUA macar odata in viata. Si tot mergand dai cu nasul de Portita Vistei si mai apoi Vistea. De aici drumul pan’ la Moldoveanu iti pare rupt din povesti. Acea creasta aduce mai degraba cu imaginile din Harry Potter sau alte filme de acest gen. Pare un pieptene imens pe care mergi. E SUPERB! Si daca mai prinzi si o zi superba cum am avut noi te simti mai mult decat implinit acolo sus, in cel mai inalt loc al Romaniei sau cum s-a exprimat un domn mai in varsta de langa noi:

IAU UITE BA AM AJUNS SI PE ACOPERISUL ROMANIEI!

Frumos spus, nu? De aici incolo minunile insa nu s-au terminat. Ba chiar parca s-au mai inmultit. Si iaca apar una dupa alta saua Orzanalei, Ucea Mica, Ucea Mare, Varful Corabia si la final pe acea zi saua Podragului. Cred ca somnul din acea noapte de la cabana Podragu a fost cel mai profund. Sigur ca a doua zi cand am vazut panta care trebuia urcata inapoi pana in sa, imi venea sa bat pe toata lumea din cabana.

Insa mi-a trecut cand am ajuns sus in creasta si am inceput sa gust iar din frumuseti. Si au fost Arpasu Mare, Arpasu Mic, Portita Arpasului si Saua Caprei. Imi aduc aminte ca in Saua Caprei ne-am pus corturile si am dat o fuga pana jos in Balea sa halim cate ceva si sa vedem un meci al Stelei. Nu mai stiu cu cine juca! Insa ce tin minte e superbul traseu de noapte in Fagaras pana in Saua Caprei. Imi aduc aminte ca tuturor le era extrem de cald si mie imi era exterem de frig.

Luasem vreo 2 sau 3 hanorace pe mine. Cred ca era o reactie la oboseala si efortul facute cu o zi inainte. Insa nu despre asta vroiam sa va spun ci despre doau lucruri pe care nu am sa le uit cat voi trai. Imaginea Caii Lactee vazuta de acolo. Parca eram la Observator. Atat de clar si atat de frumos. Atatea stele cazatoare, atatea forme si atatea straluciri! Ceva ce nu prea poate fi exrimat in cuvinte si nici surprins in poze. Daca vrei sa il simti tre’ sa il vezi spectacolul acolo.

Apoi luminile Sibiului si ale satelor si comunelor din jur. Te simteai ca un copil ce a primit in dar un joc cu care isi poate construi orasele si sa le puna luminite, iar seara dupa ce se intuneca, baga instalatia in priza si se minuneaza ce a reusit sa faca pe timpul zilei. La fel ca si la imaginea cerului de care v-am spus adineauri si acest spectacol e mult prea greu de descris in cuvinte.

Urmatoarea zi a fost trecerea peste tunelul de la Balea si spectacolul vederii acelei panglici de sosea, numita TRANSFAGARASAN, dintr-o mie si una de pozitii, apoi Laitelul, refugiul si lacul Caltun (superb si de neuitat), Lespezi, Serbota, Acul Cleopatrei cu un maaaare grohotis pe langa si cabana Negoiu.

Inainte de cabana Negoiu am petrecut o ora si ceva la cules si mancat de zmeura si afine. Cred ca a fost cea mai mare cantitate mancata vreodata. Iar despre Cabana Negoiu imi aduc aminte doar lucruri bune, chiar daca noi am stat sus in pod la priciuri. Era chiar frumoasa si dupa ce am trecut pe acolo de multe ori am zis ca mi-as dori sa imi fac un revelion, insa pana acum nu am reusit. Vom vedea, poate totusi se va intampla.

Restul de Fagaras nu mai e atat de impresionant – Cabana Barcaciu, Poiana Neamtului, Avrig si acasa.
De ce i-am zis FAGARASUL INTR-O MIE SI UNUL DE FELURI? Pentru ca in fiecare link alsat mai sus se afla o poveste. Si daca nu v-ati saturat sau daca vi s-au parut un pic cam prea putine va mai las cateva idei:

Cum sa faci Arpaselul in cca 40 de ore!
Creasta Fagarasului

Sau excursia Elenei (@Minixeee) in treri parti – 1 2 3
Sau poate vreti o tura „HARDCORE” asa cu au reusit Gianina si Alin impreuna cu Hoinarii!
P.S.1. Pacat ca atunci nu am reusit sa vedem intrega creasta complet si sa mergem pan’ la Suru si Lacul Avrig. Insa nu ma plang. Asteptam sa creasca mari, unii care poarta pampers si beau laptic si incercam sa vedem si aceasta parte finala a Fagarasului!

P.S.2. Am vrut sa va umplu articolul asta cu muzica de munte dupa Youtube, insa mi-am dat seama ca Fagarasul trebuie savurat in liniste. Iar daca citirea acestor randuri va fac pofta de ceva muzica, gasiti si singurei!

Sper ca v-a placut!
Andrei
KIP IN TACI

a