Sal’tare
De cand sunt tatic si ma tot joc cu „drogul asta fain” numit Facebook. Si parca imi vine sa fotografiez cu telefonul fiecare prostie pe care o fac cei mici si sa o impart cu mult drag cu cei care ma urmaresc acolo. Si totusi nu de putine ori mi s-a intamplat sa nu am chef sa pun si un comentariu la poza respectiva. Dar feed-back-ul tocmai la acelea sa fie peste asteptarile mele.
Insa nu de putine ori, din postura de blogger
… si de iubitor de radio, imi doresc sa le ofer oamenilor cu care comunic doar idei sau mesaje audio. De ce? Tocmai pentru ca mi se pare ca fotografia parca prea „ne da mura in gura”. Si parca prea nu ne mai pune imaginatia la incercare.
Pe de alta parte putem lua exemplul lui Cristi Munteanu si al povestilor sale fotografice din Delta Vacaresti. Daca as fi citit doar articolul acesta, fara sa am pozele ajutatoare, cred ca as fi privit intreaga poveste cu mai putina pasiune. Pozele insa au dat sens fiecarui cuvant si parca m-au implicat mai tare in acea drama.
Un alt exemplu de ASA DA sunt pozele pe care le pune Ciprian Muntele. La unele din ele are doar hash-tag-uri sau scurte propozitii. La altele insa are scurte povestiri care chiar imbraca pozele. Deci la el avem acum prin poze o completare a farmecului pozei, care face parca din „minunile alea” niste „prajituri foarte bine ornamentate”.
Si totusi, pana acum nu am raspuns la intrebarea din titlu. Asa ca o sa trag scurt si la obiect concluzia:
In lumea actuala, care pare u pic obsedata de vizual, cred ca nici pozele simple si nici textele simple nu sunt cele mai bune cai de a transmite un mesaj. Ele trebuiesc intotdeauna combinate, pentru o comunicare eficienta
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns