Experienta si experimentul numite BEBE – Jurnal de tatic ep. 33

Sal’tare

• De cand sunt tatic am inceput si eu sa fac tot timpul „schimb de experienta” cu cei care au bebei sau chiar copilasi mai mari. Ei bine astazi unul din colegi a revenit la servici, dupa ce a nascut sotia lui acum 4 zile si am observat ca acum am si eu ce sfaturi sa dau. Si deodata m-a apucat cheful sa imi reamintesc toate cele 7 luni care s-au scurs de la nasterea puiului nostru cel mic. Si tot aducandu-mi aminte mi-am dat seama ca acel talent de „parinte”, nu e o caracteristica cu care te nasti. E ceva ce se invata. Si dovada vie e mandra-mea, care recunoaste cat se poate de sincer de fiecare data cand ne reamintim sau cand facem schimb de experiente cu alte perechi, ca ea nu avea „tragerea de inima” si atractia pentru jocurile cu copiii, pe care le-a capatat dupa ce a devenit mamica. Iar daca o vedeti acum cum se joaca cu Matei cel mititel sau cu ceilalti mititei pe care ii mai vedem, nu va vine sa credeti. O sa spuneti probabil ca intotdeaun a avut „lipici” la copii

Totusi ce ne trebuie, pentru ca SCHIMBAREA asta sa se petreaca sau pentru ca TALENTUL asta sa fie „cultivat”?

• Cred ca in primul rand RABDARE, pentru toate momentele nu foarte placute, care sunt cu duiumul la inceputul „carierei” de parinte. Dupa care IUBIREA pentru puiutul cel mic, LEGATURA care se formeaza intre voi si el, BUCURIILE marunte pe care i le aduceti voi lui si viceversa sau VICTORIILE de genul „primul pas”, „primele cuvinte” s.a.m.d vor face din voi usor, usor parintii model. Totusi cred ca trebuie avut grija la ECHILIBRU. Pentru din frica de a nu i se intampla ceva (boala sau alte probleme), uitam sa ne distram sau uitam sa ii oferim lui distractii diversificate si ne ascundem in spatele unor indemnuri de genul NU E BINE sau DACA… RACESTE / SE LOVESTE / NU MAI DOARME! si uitam sa ne distram si sa oferim zambete. De fapt ce vreau sa spun mai sus e ca pe langa rabdare, ar trebui sa ne punem in „rucsacul de parinti” si o doza MAREEE de RELAXARE, pentru ca altfel riscam sa devenim robotei nu parinti cu suflete sinsentimente, pe care copiii sa ii simta „calzi”!
• Apoi ar mai fi ceva! Dincolo de toate cartile si de toate sfaturile din reviste sau de pe net, cred ca ar trebui ca noi sa ne uitam in primul rand la mogaldetele astea mici si sa „le citim” ca pe niste carti deschise, pentru ca ei ne cam spun „CE VOR” si mai ales „CUM VOR”. Trebuie doar sa facem continuu mici „experimente” si sa fim atenti la reactiile lor. Daca ii vedem ca reactioneaza rau, schimbam jucaria sau felul de mancare. Dupa care revenim la un anumit timp din nou cu respectiva jucarie sau respectivul fel de mancare petru a ne asigura ca nu a fost doar o toana de moment. Dupa care putem schimba pozitia sau locul in care se joaca / mananca / face baita / face nevoile si iarasi ii urmarim reactiile. Si bagam tot timpul la cap momentele / locurile / tipicul si le tinem minte sau daca putem chiar sa le notam intr-un carnetel al bebelusului, ar fi perfect (se transforma intr-o amintire superba!)
• Uite de exemplu noi am descoperit (mai nou!), ca bebitza nu vrea sa pape seara cand sunt eu in preajma. El ma simte pe mine, ca cel care il rasfata (pentru ca nu stau tot timpul cu el) si cand ma vede, face conexiunea TATI-JOACA si nu mai are chef de papa. Plus ca tot acum am inteles ca ii place sa pape in patut cu o perna pusa peste picioruse, ca si cum ar fi o masa!

Cam atat de pe „frontul descoperirii lui bebe”, care incepe sa ne placa din ce in mai tare!
P.S. Am descoperit in ultimul timp un alt blog de parinti – Frunzele. Sper sa va palca si voua la fel de tare ca si mie!
Andrei
KIP IN TACI