Sal’tare
Imi aduc aminte (de e vremea cand stateam la bloc) ca imprejurul blocului era un maidan, plin de pietre de mizerie si noroi. Prima reactie a comunitatii scarii in care locuiam a fost undeva prin „88 o gradinita mica in fata blocului. Era o emulatie interesanta, de tarani semi-urbanizati, care aveau o placere maxima sa se reintalneasca cu radacinile lor. Toata lumea (copii, adulti, batrani) era fericita sa sape in acel mic petec de pamant care devenea „prima gradina cu iarba si gard viu a blocului nostru”. Si au trecut ceva ani si noi paream sa ne multumim cu acei 2 metri latime de verdeata. Sigur de vina era si faptul ca in scara aveam o comunitate destul de numeroasa de „etnici colorati” care cam stricau ce se facea. Insa vremea a trecut si usor usor, etnicii s-au intors la loc in Giulestiul lor de bastina, de unde fusesera rupti si bagati la bloc, odata cu demolarile pt constructia Lacului Morii. Si uite ca printre toti noii vecini mutati, e existat un nea Ion, care odata mutat a zis: NU-MI PLACE CUM ARATA IMPREJURUL BLOCULUI NOSTRU! Si a inceput intr-o dupa amaiaza de primavara sa creeze un colt de gradina, care pe langa gardul viu pus pe vremea lui Ceasca (atunci in „88), acum avea si flori si doi pomi fructiferi. Si a doua zi langa nea Ion a venit si nea Nicu. Si vazandu-i ca sunt in fiecare zi in gradina, uite-l si pe vecinul Vasile ingrijind. Undeva pe la asfarsitul verii a acelui an, cel putin jumatate din locuitorii scarii noastre facusera ceva pentru interior sau exterior. Si era frumos. Eram o comunitate, chiar daca nu ne intelegeam foarte bine si chiar daca existau certuri inerente pe motive mai mult sau mai putin puerile. Insa ceva ne unea – ACEST UNIVERS INTERIOR SI EXTERIOR al scarii 2 din strada Cupolei, care avea cel mai mult si cel mai frumos spatiu verde din toata zona Lujerului. De ce va povestesc aceste lucruri? Pentru ca dupa alegeri mi se pare ca viata nostra politica este un fel de „univers al scarii 2”. Si sper din toata inima ca nea Johannis sa fie acel nea Ion de la noi, desi toate schimbarile care se intampla si toate declaratiile ma fac sa imi fie teama P.S.1. Ca si faza funny a acestei povestiri, trebuie sa va spun ca acum in Giulesti ii am vecini tot pe „etnicii colocuitori de la bloc”, carora nu le placea sa pastreze locul asa cum il gaseau. Sunt urmarit de ghinion – 😀 Si daca tot am vorbit de „viata la bloc”, nu vreau sa plec fara sa va las si o „dedicatie muzicala” care se potriveste perfect cu acest context:
P.S.2. Tot cautand o poza cu care sa infrumusetez acest articol, am dat peste acest text (tot cu tematica urban-gradinaristica), care mi-a placut mult – Gradinile comunitare: verde si natural in oras!
Andrei
KIP IN TACI
Sursa imaginii – CUI NE SPUNEM POVESTILE
Lasă un răspuns