Sal’tare. Text preluat de pe pagina domnului Bogdan Cront – Cum te schimba strainatatea.
Cu siguranță mulți dintre noi, cei care trăim în așa-numita diasporă, ne-am gândit, într-un fel sau altul, la asta. Am și simțit-o, poate mai pregnant în timpul întoarcerilor în locurile în care ne-am format și am plecat apoi în lume. În locurile pe care cei mai mulți dintre noi continuăm să le numim „acasă”.
Dar cum te schimbă strainatatea?
Nu există vreo teorie care să explice acest fenomen, iar schimbările, în rău și în bine, sunt diferite de la om la om.
Pe mine, căci cel mai la îndemână mi-e să vorbesc despre mine, consider că m-a schimbat în bine. Deși nu a fost o trecere lină din „acasă” în „afară”, ci un șoc la care a trebuit să mă adaptez din mers, mi-a prins bine acest șoc.
A trebuit să învăț, într-un an, doi, cât nu învățasem în zece. Să ies din zona de confort (nu material, ci mental), să mă adaptez, să lupt, să fac greșeli, să învăț, să însușesc reguli și obiceiuri, să fiu mai conștient de cele bune, dar și de lipsurile pe care le am.
Pentru că nu venisem „de bine”, ci nervos și irascibil în noua lume, proiectând mereu vina pentru situația în care mă aflam în exterior.
Intoleranța
Dacă m-ar fi pus cineva să descriu românul, prima dată aș fi spus „ospitalier, deschis, primitor”. Așa învățasem și la școală. Cum noi dăm, din toată sărăcia noastră, ce avem mai bun, când ne întâlnim cu un oaspete străin.
Eu m-am surprins, nu de puține ori, că nu am dat. Nu neapărat un ceva material, ci ca atitudine. Poate și dintr-un complex al poporului mic, am vrut să demonstrez că nu sunt așa. Ci că-s descurcăreț, prind repede, știu, pot, sunt mai bun decât ei. Un soi de competiție, în care alergam doar eu, căci mulți dintre ceilalți la care mă raportam doreau cu totul altceva. O viață normală, fără prea multe de demonstrat.
Am învățat și m-am schimbat, în toți acești ani. Nu-mi mai place șmecheria în care am crescut. Nu mă interesează câți bani au X sau Y, case, mașini, pe unde își petrec vacantele. Nu visez la succes, cu prețuri pe care nu vreau să le plătesc.
Și am învățat să fiu mult mai selectiv, în ceea ce privește oamenii. Îmi face plăcere să întâlnesc un om bun și să stau de vorbă cu el. Că e român, indian, englez, irlandez sau african, nu contează. E un pansament și o speranță, în vremurile grele pe care le trăim.
Și am mai învățat să fiu adaptabil
Mâine, dacă ar trebui să o iau de la capăt, în Germania, Italia, Suedia sau acasă, în Constanța sau Oradea, o voi lua de la capăt caci sunt locuri de munca. Fără fițe, conștient de ceea ce știu să fac, dar și fără să aștept ajutor.
Și am mai văzut ceva.
Femei, venite din situații familiale foarte grele, care au înflorit, din păcate, departe de casă. Unde nu au mai fost tratate precum „proasta care trebuie să tragă”.
Sau copii, care nu ridicau privirea când vorbeai cu ei, și care au înflorit, din păcate, departe de casă. Unde li s-a spus, poate pentru prima dată, că sunt frumoși, deosebiți, unici în felul lor și talentați.
Sau soți, ori tați de familie, care nu mai au obsesia „șefului”. Șeful e Mike, Dan, Odembue, Vasile sau Peter, nu contează. Contează ce știi să faci.
Și am mai văzut și partea neagră.
Tineri mutilați de droguri. Oameni care au reușit, apoi s-au dat foarte mari, n-au știut să gestioneze succesul în afaceri și s-au prăbușit extrem de urât. Familii despărțite. Femei căsătorite cu bărbați de alte naționalități, care au ajuns să fugă în țară cu copiii și sunt acuzate acum de răpire. Oameni-prizonieri între două lumi, care nu mai știu unde e acasă sau de ce aparțin si care au aflat dureros cum te schimba strainatatea si mai ales cum te schimba pentru totdeauna.
Cum te schimbă strainatatea?
În rău, în bine, în rău și în bine. Sunt experiențele, adunate, ale fiecăruia dintre noi, milioanele de români plecați.
M-aș bucura să împărtășiți și voi aceste experiențe despre cum te schimba strainatatea. Ajută, cum nici nu vă închipuiți de mult, să înțelegem că nu suntem singuri.
Cam acesta a fost textul care parca ne intra prin oase. Sa tinem minte parabolele dmnealui si sa incercam sa invatam din textul sau Cum te schimbă străinătatea?
Era sa uit. Tot mister Bogdan este cel care ne face sa radem pe pagina Ionica Nebunu’.
Aaa era sa uit, poate vrei si un material video pe aceeasi tema:
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns