Sal’tare. Imi aduc aminte ca era iarna. Si frate am inotat prin zapada pana la brau de la Sinaia pana la Padina de ne-a iesit sufletul din noi. Sigur ca fiind la inceputul aparitiei aparatelor foto digitale.
Transpiratia curgea siroaie pe noi, insa noi nu ne lasam si fotografiam fiecare urma de urs sau fiece copac rupt sau fiecare vale plina de zapada, ca ni se parea superb ca putem face cate fotografii vrem fara sa se mai termine filmul din aparat si fara sa sa ne punem problema sa nu il voalam la desfacere.
Evident ca la fiecare oprire, priveam cu nesat la tot ceea ce fotografiasem si ni se parea iarasi minunat ca puteam sterge din fotografiile miscate sau din cele care nu ne placeau.
Si cand te gandesti ca de atunci nu sunt decat 5 ani. Frate ce mai evolueaza tehnica asta. Acum numa’ ce am avut surpriza sa aud acum 2 seri cand am stat la niste beri cu niste prieteni ca mai nou, unii se duc pe munte cu tableta si cu ea fac poze.
Si nu e vorba de „pantofari” care urca pana la cascada Urlatoarea si striga in gura mare ca au fost la MUNTE, ci de oameni, cu state vechi in ale mersului pe munte.
Ce sa mai zic, probabil filmele SF cu ochelari in care puteai vede programele TV si ce se intampla acasa, prin intermediul unui sistem de supraveghere, transmis LIVE, probabil ca nu sunt departe. Insa pe mine nu ma incanta atat de tare. As vrea ca macar pentru vreo cativa ani sa ne oprim.
Sa uitam de cercetare, de evolutia stiintifica, de marirea vitezei in orice domeniu si sa ne ocupam pentru un timp de sufletele noastre si mai ales de sufletele celor care ne iubesc din jurul nostru!
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns