Cristi @Voiculesti invitat in JURNAL DE TATIC! – Ep. 28

Sal’tare
Odata cu aparitia noii moace a blogului/ am incercat sa incropesc si un pic de promovare a sa, cu ajutorul unor GUEST POST-uri. Si cel care deschide acest ciclu este Cristian Voiculescu (@Voiculesti), cu un text „de suflet si pentru suflete”, in care ne povesteste in stilul deja cunoscut, despre cele doua minuni gemene pe care le are si despre blogul pe care l-a dedicat „aventurilor” acestora – Xoan.Wordpress.Com

***

In iunie 2006 ieşeam pe uşile glisante ale spitalului Universitar, eu şi Ana, uitându-ne mândri la oamenii care ne zâmbeau admirativ. Uite, au gemeni!

• Debutul în viaţa de tătic a coincis cu debutul meu ca blogger. Am început să scriu despre Mihai şi Ciprian pe blog întâi din necesitatea de a informa rudele care nu mai pridideau cu întrebările, apoi pentru că a început să îmi placă şi pentru că mi-am dat seama că ar fi nişte amintiri excelente mai tarziu, când memoria va începe să ne joace feste. Şi bine am făcut că ne-am ţinut de blog! Altfel, nu ştiu cum am fi ţinut minte nopţile de nesomn, colicile care îi făceau să plângă în continuu ore întregi, momentele în care au fost bolnavi şi ne rupeau inima. Orice părinte ştie că uiţi atât de uşor lucrurile astea grele şi te miri după ani cum ai reuşit să faci faţă la atâtea nopţi nedormite. Le uiţi şi pe cele frumoase, nu numai pe celelalte
• Am început să scriu despre ei, în stilul meu, fără diminutive inutile şi intimităţile mirositoare atât de folosite pe site-urile de mămici: căcuţa, pişulică, etc. Şi am făcut-o nu doar pentru că nu-mi place ci şi pentru că am vrut să arăt o altă faţă a antreprizei părinteşti. Eram prea sătul la vremea aia de părinţi obosiţi, care îţi bagă pe gât detalii nedorite şi irelevante, pictând în faţa ochilor tăi o imagine de coşmar a vieţii de părinte
• Da, apariţia unui copil îţi schimbă viaţa definitiv, da, e greu când nu doarme noaptea, da, e greu când vrei să ieşi cu prietenii sau să pleci la munte şi nu ai cum. Da, e greu când tu vrei să scrii pe blog, ca acum, iar ei trag de tine să îi adormi. Aspectele astea sunt uşor de înţeles de către oricine şi suficiente să îi îngrozească
• E greu, însă, să exprimi ce simţi atunci când copilul îţi adoarme în braţe sau pe umăr, când întinde mâinile să îl iei în braţe sau când se cuibăreşte lângă tine seara la culcare, când îţi spune pentru prima dată tata, sau mama cum îmi mai ziceau mie uneori. E greu să explici cuiva ce simţi când unul dintre ei îţi spune „eşti delicioasă, frumoasa mea” sau, „mami, eşti o nevăstuică” dacă eşti mamă sau cum e când se uită la tine când desfaci tastatura ca şi cum ai fi cel mai mare meseriaş din lume, e greu de pus în cuvinte ce simţi când vezi toată admiraţia din ochii lui când îi repari o jucarie

Poţi, în cel mai bun caz, să mă iei pe cuvânt!

***

Sper ca v-a placut!
(Sursa imaginii – Sa imitam membrii familiei!)
Andrei
KIP IN TACI