Copiii… intre frica de a nu da LIBERTATE si a-i lasa PREA LIBERI! Ep. 76

Sal’tare
In finalul filmului despre care va povesteam acum doua zile, personajul interpretat de Demi Moore se impaca cu ideea ca nu ea este vinovata de moartea copilului ei care se inecase. Desi, daca ar fi fost sa ma uit la scena finala, care se intampla undeva pe un ponton marginit de niste lanturi si in care copilul, din cate puteam intelege vizual din film, copilul putea veni cand dorea, eu as fi invinovatit-o in continuare pe ea.
Si totusi, nu despre aceasta scena vreau sa vorbesc, ci am folosit-o doar ca motiv pentru a pune problema:

PANA UNDE LE OFERIM LIBERTATE COPILASILOR NOSTRI? CAT DE MULT LE LASAM „SPATIU DE EXPERIMENTARE” SI „UNDE PUNEM BARIERE SAU GRANITE”, DAR MAI ALES CUM LE PUNEM?

Solutia mea?

Dupa ce incepe sa mearga, ridicat totul la un metru de pamant si ascuns eventualele „ispite”
Dupa ce incepe comunicarea cu el si incepe el sa inteleaga lumea din jur, create anumite oprelisti de genul ACOLO NU E VOIE, PENTRU CA… Evident ca nu doar cu vorba, ci si cu exemplificari din cand in cand. De exemplu la aragaz. Sa ii lasam un pic sa stea langa flacara si sa inteleaga ca arde, apropiind usor, usor manuta si tot asa. Daca vorbim de activitate in curte sau in parculete, imi plac garduletele si ideea de a fi mereu pe langa ei.
Dupa ce trec de 3 anisori, prefer sa ii transmit verbal (AI GRIJA, VEZI CUM PUI PICIORUL), insa imi place sa si privesc de la distanta solutiile pe care le gasesc ei, pentru ca de multe ori solutiile lor sunt chestii la care noi nu ne-am gandi si cateodata mai eficiente.
Dincolo de patru ani pana pe la 7 – 8, cred ca e vorba de a intelege foarte bine dorintele lor si de a transmite cat mai bine ce iti doresti tu si sa faci in asa fel incat sa obtii „compromisul perfect”. Acum astept si de la voi idei pentru diverse varste. Spor!

Andrei
KIP IN TACI