Sal’tare
De multe ori m-am simtit prins de vartejul bietii cotidiene intr-o colivie si imi placea sa scap de ea fugind in uikend la munte sau oriunde din spatiul urban. Dupa care a un moment dar mi-am dat seama ca nici „iesirile” nu mai erau de ajuns. Asa ca mi-am luat bicicleta si am inceput sa merg cu ea la servici sau la plimbari. Si o perioada am fost FERICIT. Insa dupa o alta perioada, iar „a aparut COLIVIA”. Simteam ca gratiile ei reci parca ma alearga de fiecare data si ma fac prizonier. Asa ca am inceput sa fac escalada. Ei bine aici „feeling-ul” de LIBERTATE m-a tinut un pic mai mult. Pentru ca exista factorul ADRENALINA. Insa si aici am simtit ca m-am blocat. Parca nu mai aveam putere sa devin mai bun. Sigur pe de o parte era si dorinta barbatului din mine de a deveni COMPLET. Si uite asa am ajuns sa am langa mine PERECHEA, adica pe draga mea mandrutza. Logic, dupa perioada indragostelii si dupa ce ne-a mutat impreuna, mi se parea ca gratiile devin mai groase. Si totusi, undeva in vara anului trecut, cand eram in febra pregatirilor pentru nunta, intr-o noapte de vara noi doi am inceput sa vorbim despre copii si am inceput sa ne facem planuri pentru unul. Evident ca viitorul acum ar fi trebuit sa mi se prefigureze nu ca o colivie, ci ca o puscarie in toata regula. Si totusi acum parca mi-am dat sapca jos dupa cap si am reusit sa vad cerul din nou si sa inteleg ca PUSCARIA sau COLIVIA era doar in mintea mea.
De fapt cred ca „greutatea” pe care o resimteam ca si PRIZONIERAT era data de faptul ca imi era frica si nu vroia sa accept responsabilitatile pe care mi le aduceau alegerile pe care le facusem. Era copilul din mine acre era speriat de barbatul in acre ma transformasem si de toata treaba pe care o avea de facut.
Eee sigur ca pana s-a nascut mititelul am fost fericit, pentru ca mi se paruse ca descoperisem piatra filozofala. Insa dupa aceea responsabilitatile aferenta puiului de om chiar ne-au taiat un grad de libertate la PROPRIU.
Si atunci cum mai pot sustine titlul de mai sus? Asta chiar e o „colivie? NU e colivie, e doar O RESPONSABILITATE asumata si o renuntare „de buna voie” la gradul de libertate de care va vorbeam adineauri.
In principiu ideea principala a intregului text, pentru voi cei care poate ati trecut sau treceti prin „crize” de acest tip, ar fi sa ne invatam morala proverbului vechi – NU VEZI PADUREA DE COPACI!
Sau poate sunt eu un pic prea OPTIMIST sau chiar NAIV? Asta doar voi imi puteti spune?
P.S. Totul a pornit de la melodia asta auzita la Radio…
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns