Imi aduc cu mare placere aminte de copilarie si de momentele and la noi in curte facea tata „betoane”. Pentru mine (copil mic fiind) era momentul oportun pentru a ma murdari din cap pana in picioare ca un nebun si parintii sa nu se supere, ca si ei erau cam la fel, de la vanzoleala aceea si de la amestecarea cimentului (precizez ca betonul se facea prin clasica metoda „la lopata”).
Si imi mai placea ceva in acele momente:
Parintii erau aproape niste copii, la capitolul „agitatie”. Si parca imi venea sa ii apostrofez: ACUM VOI DE CE NU STATI MA LINISTITI. CE VA AGITATI ASA? ATI MANCAT PREA MULTA CIOCOLATA?
Anii au trecut si sa fi fost ’92 sau ’93 cand la tara s-a facut o „claca”pentru turnarea unei placi, pentru prima casa „cu etaj” din acel colt de sat, unde traieste bunica mea. Si imi aduc aminte caacum am vazut si prima betoniera mica (de uz casnic, cum s-ar zice). Si a fost atat de importanat pentru mine minunea asta de „job”pentru ca eu eram cel care urca cu ajutorul unui scripete galetile cu ciment.
Si dupa aceea turnarile diverselor alei sau holuri sau mai stiu eu ce alte nebunii, au fost multe. Insa apogeul l-a constituit casuta noastra din Giulesti careia i-am turnat si fundatia si placa, tot cu niste betoniere casnice. A fost munca imensa, insa cred ca „cineva”de acolo de sus a vrut ca acest lucru sa se intample, pentru ca amintirile acestei aventuri sa ma insoteasca intreaga viata si acestei constructii sa ii spun mereu CASA cu litere mari.
Andrei
KIP IN TACI
Sursa imaginii – Leroy Merlin
Lasă un răspuns