Sal’tare
Astazi de dimineata am avut trei episoade care m-au facut sa inteleg ca desi societatea noastra si-a uitat radacinile si arunca la gunoi in fiecare zi cate o parte din ceea ce s-ar numi „filonul ei spiritual” in mahalaua (inca existenta) la marginea Bucurestiului ai surprize placute. Iar trei intamplari frumoase m-au facut sa zambesc mai mult decat placut ieri.
In spatele fostei primarii a sectorului 1 (la Banu Manta) exista un cartier de case, unele parca rupte din perioada interbelica. Sigur ca sunt si KITSCH-uri contemporane, insa pe acelea incerc sa nu le bag in seama. Ei bine ieri, dintr-o astfel de casa cu stil, cu gradinita si cerdac, cu porti din fier forjat si un mare cires la intrare am auzit cum un baietel lua lectii de vioara. NU stiu daca ce canta baietelul ala sub atenta indrumare a profesorului sau era un Balada lui Ciprian Porumbescu, insa mie ca aceea mi-a sunat in cap…
M-a uitat Dumnezeu calare pe bicla si sprijinind un copac langa acea casa. Ma si gandeam: UITE DOM’LE CA MAI EXISTA PROFESORI SI ELEVI DE VIOARA SI MAI ALES MAI EXISTA PARINTI CU VADIT SIMT ARTISTIC, ATUNCI CAND VINE VORBA DE EDUCATIA COPIILOR LOR! Am plecat zambind de acolo si parca aveam chef sa ma mai plimb inca o suta de km pe bicla, cu acel sunet mirific in minte. Asa ca nu am ami urcat podul Grant ci m-am dus pana la Gara si am taiat-o printre case. Aici probabilitatea sa poti observa casele e destul e mica, pentru ca tre’ sa fi atent la coloratii care te intreaba DOMNU’, DOMNU’, VREI O FATA? sau la alti colorati care ar vrea sa iti smulga rucsacul din spate. Dar uite ca am avut sansa sa aud un TERNIPE acolo…
La final cu atatea zambete lasate de astea doua intamplari, am ajuns acasa si ghici ce ma imi aud urechile pe la intrarea pe strada nostra din fundul Giulestiului? Uite aceasta „manea” cantata de Tudor Gheorghe…
Pai si mai poti spune ca nu sunt in continuare mahalalele frumoase?
Andrei
KIP IN TACI
Bre da’ frumos periplu am mai avut tu impreuna cu bicla. 🙂
Eee, asta e de obicei, ca la Banu Manta am scarbiciul, doar ca de obicei eu merg pe Podu Grant! 😉
Zona institului Pasteur, cred ca e destul de „fundu” Giulestiului, nuuu? 😀
P.S. Mahala stiam ca era toata zona asta, insa de gropa de gunoi nu stiam! Mersi! 😉
Da’ tu unde in fundu giulestiului stai? Hai, zi, ca eu is „Born and raised” in cartierul ala mirific. BTW, stiai ca pe grivita, langa podul grant (unde-i si-un cimitir) era groapa de gunoi si mahala pe vremuri?