Sal’tare
Azi o sa fiu scurt, pentru ca sunt pe fuga si va las doua fragmente de realitate!
- Pe scurt cam ce se mai intampla pe la noi prin casa. Matei recunoste si aduce toate jucariile (catelul, delfinul, vaca, soarele s.a.m.d.) Ba mai nou, dupa ce i-am povestit ce fructe sunt desenate pe cutia de cereale, a retinut doar portocala si acum seara la masa spune mereu: P T CALA, P T CALA, P T CALA. Si tot in acelasi registru, dimineata cand plec la servici imi spune un PA, atat de cristalin, atat de corect, ca imi vine sa il pap tot, din varful degetelor de la picioare, pana in crestet. In rest da gata pe toata lumea cu zambetu’ lui. Sper sa ramana la fel de fermecator si cand va creste mare! Cam atat despre noutati!
- La articolul cu gradinita, am primit un comentariu superb si nu vreu sa il las doar acolo, ci sa vi-l impartasesc intr-un articol nou, pentru ca mi se pare superba povestirea Simonei:
Salutare!
Mda, felicitari pentru hotararea de a-ti duce pustiul la gradinita. Cunosc experienta si e una mai pozitiva decat ne putem imagina. Eu am plecat din Romania in urma cu mai bine de 6 ani si m-am stabilit in Israel. Am o fetita de 2 ani si 4 luni si merge la ‘gradinita’, adica la acea combinatie dintre gradinita si cresa, de la 5 luni neimplinite. La inceput a fost o trauma pentru mine ca a trebuit s-o dau asa de mica – insa concediu de maternitate aici e doar de 14 saptamani – si neavand o situatie financiara care sa-mi permita sa stau acasa mai mult, asta a fost singura optiune. Problemele au fost cu alaptatul, cu pomparea laptelui la serviciu si cu trimiterea la gradinita. La acestea s-a adugat nemultumirea de a lasa un ghemotoc de bebe de langa mine. Cand a ajuns acolo insa, la foarte scurt timp dupa aceea, am inceput sa primesc numai lucruri bune prin ea. Nu e nimic mai placut si mai linistitor decat sa-ti iei bebelusul/copilul fericit de la gradinita si sa vezi o clara accelerare in dezvoltarea lui din toate punctele de vedere. Varsta la care a inceput sa mearga la gradinita e traumatica inca pentru mine – desi cei nascuti aici sunt mai obisnuiti decat mine cu asta – insa totul a fost inspre binele ei. A cresccut si continua sa creasca uimitor de frumos, avem un program potrivit: ea este cu copii de varsta ei pana la 4 si jumatate in fiecare zi, eu la serviciu, invata o multime de lucruri, are prieteni, stie sa puna orice in cuvinte in doua limbi si incepe sa o prinda pe a treia – daca o sa am eu putere sa-i dau asta, canta de dimineata pana seara si ma uimeste cu cate poate sti o fetita atat de mica, asa ca acum suntem amandoua foarte multumite. Sa nu mai spun ca din jurul varstrei de un an si putin are unele momente in care mi-e greu sa o iau de la gradinita, asa de mult ii place, si rareori chiar da apa la soricei atunci cand o iau acasa. Cat despre ‘lectiile’ de la varsta asta, sunt absolut un deliciu: lectii de natura (in care li se aduc in fata animale reale si sunt invatati astfel despre ce-i inconjoara, pot atinge si interactiona), lectii de dans, de muzica, de familie, lucru manual, desen, povesti si dramatizarea acestora prin marionete/poze etc. Sunt invatati deprinderile de baza, de la lipit, intinsul culorilor, coordonarea miscarilor, construit, asamblat etc. si toate facute la nivelul varstrei lui, in functie de ritmul de dezvoltare a fiecaruia, insa cu perspectiva de apartenenta la aceeasi clasa.
Ce am invatat de aici: a fost traumatic doar inceputul, si mai mult pentru mine decat pentru ea (cu cat trec mai mult de varstra de un an copiilor le este mai greu sa se adapteze la gradinita) insa totul a meritat. E adevarat ca daca as mai avea un copil idealul ar fi sa pot ramane cu el acasa macar pana la 6 luni si apoi sa inceapa sa stea cate 5-6 ore pe zi intr-o gradinita-cresa, insa nici vorba sa mai fiu asa de speriata cum am fost. Cel mai bine copiilor foarte mici, si datorita experientei personale, pot adauga si bebelusilor mari, le este alaturi de cei de varstre apropiate. Iar daca alegem cu grija gradinita/cresa la care copilul merge, acesta nu poate fi decat cel mai mare bine pe care i-l putem oferi.
Si cat despre iubire… nu cred sa-i fi lipsit sau sa-i lipseasca cat e la gradinita: primeste si acolo din plin, intr-atat incat imi spune numele tuturor educatoarelor si a copiilor din clasa si-mi cere sa-i vada din nou. 🙂
Andrei
KIP IN TACI
Ma bucur ca ti-a placut asa de mult comentariul meu. Scopul in care l-am postat a fost sa arat ca ceea ce pare sumbru pentru parintii din Romania – si anume sa-si de copii de foarte mici la cresa/gradinita – este cu totul altfel daca privim acest lucru prin ochii copilului si a ceea ce primeste el prin aceasta. Si eu am crescut in Romania si stiu ca datul la cresa/gradinita e in genere condamnat in ochii celorlalti si ca pastrarea in cadrul familiei pana mai tarziu e considerata alegerea potrivita. Numai conjunctura si experienta personala m-au facut sa vad dincolo de aceste preconceptii. Suntem niste ‘animale sociale’ inca de la inceput si faptul ca suntem foarte mici nu ne face mai putini dornici de beneficiile de a avea un loc al nostru in lume si de companie de varstra potrivita.
Perioada potrivita pentru a-ti da copilul la gradinita e o poveste lunga si depinde inclusiv de ceea ce pot oferi cresele / gradinitele. Eu am dorit sa-mi dau fiica mai devreme pentru socializare, dar nu am fost de acord SA STEA intr-un colectiv de copii a caror parinti sunt prea ocupati pentru a sta cu proprii copii, supravegheat de niste doamne cu un caracter indoielnic.
Si eu m-am bucurat cand l-am dus la draga gradinita ZUM-ZUM.
Sigur ca dupa aceea, din motive personale a trebuit sa il duc la o gradinita de STAT. Insa asta e o alta poveste si din fericire nu e trista. E doar cu mult noroc, sentimente si placere! 😉