Sal’tare
Ca de obicei daca e FILM, nu stau sa vi-l povestesc, dar va zic cu ce am ramas. La Modigliani mi-a placut ca m-au surprins actorii romani, bine infipti intr-o poveste de un regizor bun.
Sigur ca fiind plin de romani in film si fiind filmat in Romanica parca ti se pare ca si Andy Garcia pare un pic roman.
Si acum sa revin la ideea titlului.
De ce LECTIE DE VIATA? Pai pentru ca vanitatea artistica e primul lucru care „miroase greu” din filmul asta.
AU EI, ARTISTII, DREPTUL SA SCHIMBE O CARACTERISTICA PE CARE SOCIETATEA O CONSIDERA REA IN GENERAL (ORGOLIUL), INTR-UN ATU AL TALENTULUI LOR SI SA SPUNA TUTUROR CA E NORMAL?
Eee si discutia acum se poate prelungi la nesfarsit. Insa cum talente reale si geniale rar gasesti s-a cam impamantenit ideea ca este acceptat „acest orgoliu artistic”. Sigur, cred ca in „acceptarea” asta un rol l-a avut si „nebunia” acestor genii. Nu de alta, dar toti acestia au cate o „ceva stricat la mansarda”. Asa ca de multe ori sunt tratati cu:
„ZI MA CA NEBUNU’, CA CINE STIE CE ZICE SAU FACE ASTA SI NE PARE RAU DUPA ACEEA!”
Acu alta problema: DE CE ACCEPTAM MAI USOR VICIILE LOR, DECAT ALE CELORLALTI?
Simplu. Pentru ca toti ne dorim sa gustam din fructul oprit, dar nu toti avem curajul de a recunoste si de a accepta riscurile ce vin din aceasta alegere. Sa fim seriosi, cati din barbati/femei nu ar „gusta” din placerile oferite de femeile/barbatii din jurul lor, daca ar sti ca aventurile lor nu s-ar afla niciodata sau daca ar sti ca se pot „dedulci” cu placerea respectiva, fara ca viitorul sau sa le fie afectat. Deci la urma urmei se pune problema de prioritati. Stiu ca suna urat, dar la baza cam asta e:
CE IMI IESE DACA MA DEDULCESC SI CE IMI RAMANE DUPA ACEEA?
Personajul Modigliani stie clar ca „bilantul” e mereu negativ, insa vrea neaparat sa traisca starea de euforie. Si pentru ca tabloul starilor sa fie complet, regizorul ne ofera si extrema cealalta: Renoir, care desi e foarte batran, e de un cinism incredibil. Iar la mijloc, ca un prizonier al propriilor prioritati Picasso, care nu stie incotro sa se duca, pentru ca ii place starea asta, e Picasso. Ii e caldutz si ii este si frica sa renuntze! Plus ca isi spune cuvantul si varsta!
Apropo, CREDETI CA ODATA CU CRESTEREA VARSTEI SCADE CURAJUL DE A FACE ALEGERI „GRELE” SAU SCAD DOAR CHEFUL DE A ANALIZA SI RABDAREA DE A ASTEPTA UN REZULTAT PE TERMEN LUNG?
P.S.1. Daca tot v-am zis de film, uite si trailer de la el:
P.S.2. Apoi daca tot vorbim de artisti, de nebunii si de contraste ale acestora pe care nu le intelegem, dar care fac din ei geniile care sunt, hai sa lasam in urma si un cantec menit sa fie un fel de fundal al acestui tablou agitat:
O Meu Primero Amor – Amalia Rodriguez
P.S.3. Si al final nu ma pot abtine sa nu va las si cateva scriituri de prin blogosfera despre acest mare artist: Cu sau fără legendă: Amedeo Modigliani de la Arena poetilor, apoi despre acelasi „subiect” de la Ai Carte, Ai Parte, picturi si vorbe de la Diana Vlase si nu in ultimul rand, alte cuvinte frumoase de la Daniel Art. Observati ca nu v-am dat „review-uri” de film pentru ca alea sunt mult mai usor de gasit! Insa vorbele despre artisti propriu zis, le gasim mai greu!
Andrei… 😉
KIP IN TACI
Lasă un răspuns