Sal’tare
Primele si cele care probabil imi vor ramane intiparite in minte si in suflet sunt „luminile” din primii ani ai copilariei, de la tara. Era si este ceva mirific in acele lumini aprinse pe la toate mormintele din curtea bisericii si era cu atat mai special, cu cat eu ii stiam pe multi dintre cei ingropati acolo. Sigur nu pe toti personal, insa povestile le auzeam mereu si pe toti ii stiam fie dintr-o snoava, fie dintr-o poza vazuta undeva pe un perete sau din vreo inscriptie facuta pe o casa. Si mai era ceva la fel de frumos, ca aceste „faruri” aprinse pe morminte. Momentul la care se pleca dimineata dupa slujba, acasa si cand vedeai un sir de lumanari mergand pe drum. Pareau un batalion de licurici, ce se intorceau acasa de la razboi. Si bucuria din glasurile lor, chair daca un pic obositi, dupa canonul unei nopti mai friguroase (in unii ani), parca facea ca acele flacarui sa aibe mai multa viata. Ehee, dar anii copilariei au trecut si iata-ma luand „lumina” in anii adolescentei de la bisericile bucurestene. Evident ca discrepanta era maaare. Nu mai simteam caldura satului, ci ma confruntam cu indiferenta marelui oras. Eram pus in fata unor oameni grabiti sa ajunga acasa, ca sa se infrupte din bunatati si in nici un caz nu mai era acea incarcatura emotionala pe care ti-o ofera credinta si spatiul rural. Sigur ca au fost si exceptii de-a lungul timpului. Eu unul stiu acum trei biserici la care se intalneste acel sentiment oe care il intalneam in copilarie la tara si sper ca trecerea timpului sa mai aduca si altele. Cam atat, in prag de mare sarbatoare pascala. PASTE FERICIT va urez si fie ca aceste zile sa ne aduca linistea si bucuria la care visam cu totii. TOATE CELE BUNE!
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns