Sal’tare
De la citirea primelor postari ale „d-lui Dojo” asa cum a fost poreclit mandrul care-i sta alaturi Dojolinei, mi s-a facut si mie chef sa imi reamintesc cate unele si „albe” si „negre” de pe la joburi. Primul job a fost in facultate in anul 2. Vindeam telefoane mobile si abonamente. Ciudat ca un omulet de 1.60 m cu moaca de copil de 14 ani sa faca asta. Insa uite ca tocmai de asta cred ca reuseam sa mai dau din cand in cate un telefon sau cate un abonament. Aveau impresia oamenii ca isi ajuta copiii. Sigur ca pe de alta parte, ma ofticam cand colega mea de departament cu cracii pana in gat si tzatze mari ma facea mereu la „planul” de vanzari. Insa atunci am inteles pentru prima oara ca IMAGINEA VINDE. Asa ca daca o sa imi fac firma o sa angajez pe una BUNOACA pe care sa o invat foarte bine detaliile despre produsul pe care il vinde si careia sa ii interzic sa se prezinte la client cu rochitze si bluzite care sa nu fie mulate si nici cu tocuri mai mici de 10 cm. Dar sa ma intorc la mine si la acel job! Ce mi-a placut insa era acel fior al vanzarilor. Acea tensiune in care te tine. Imi aduc aminte ca stiam pe de rost traseele RATB si ale Metroului si reuseam in mai putin de 2 minute sa iti spun cu ce mijloace de transport puteai ajunge din oricare colt al Bucurestiului unde doreai. Sigur ca era si stresant, insa era placut, pentru ca era prima intalnire cu „oboseala unui job”. Acceptam cu placere „chinul”, pentru ca in fiecare zi aflam ceva nou. Priza aia ma facea sa simt ca sunt parte a unui angrenaj care functioneaza eficient. Era vremea cand erau la moda telefoane precum Bosch 607 / 608 / 509 sau Ericsson 628 si mai apoi Ericsson A1018. Se vindeau ca painea calda. Si am prins nebunia pornirii primului abonament de la vechiul Connex cu abonamentul cel mai ieftin 5 euro. Daca imi aduc aminte se numea Connex Start. Ma stiau aia din Connex din Nerva Traian, ca pe un cal breaz, ca ma duceam mereu, pentru activarea rapid a abonametelor si pentru o impresie buna la clienti. Sigur ca toate astea s-au intamplat doar in prima faza. Pentru ca romani cum suntem, „ajustam” noi din mers diversele „avantaje” si jobul devine insuportabil. Iar cand a devenit insuportabil, am trecut la partea de „training”. Si tot atunci mi-am dat seama ca mi se potrivesc mult mai bine joburile „back office”. De ce? Pai nu am destul talent, destula nonsalanta si destula spontaneitate, care sa ma ajute sa in relatia cu clientul sa maschez eventualelor „puncte slabe”. Si uite ca asa usurel s-au facut 9 luni la acest job. Si atunci am zis „PAS”, ca devenise facultatea un pic mai grea si nu prea avem timp si de ea si de job. Cam asta a fost! Ne vedem data viitoare cu primul job dupa facultate, la unul din cei mai mari jucatori de pe piata pieselor auto – Augsburg International.
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns