Am chef sa mai recit si sa imi amintesc!

Sal’tare
Imi aduc aminte ca pe vremea „impuscatului” (4 clase si jumatate, cat le-am prins si eu) aveam multe poezii de invatat la scoala. Odele pentru TOVARASU’ le prindeam cel mai repede. Ca erau facute simplu si fara prea mari smecherii. Daca insa imi dadeai vreun Eminescu, Cosbuc sau Labis (chiar si poeziile pentru copii), mi se pareau criminal de invatat. Mi se pareau greoaie pentru ca aveau cuvinte pe care nu le foloseam in mod curent. Pe cand la odele TOVARASULUI cuvintele erau simple, iar rima clasica: TRACTORU – OGORU’.
Daca insa traversam rapid 6 ani, ma regasesc cu acelasi chef de a invata poezii, prin clasa a X-a cu un prof nou de romana. Tot liceul il zicea Strutzu (pentru ca era extrem de inalt)! Omu era super de treaba si preda materia fara sa aibe vreo carte. Era ciudat! Parca eram in filmele americare cu profi geniali. Si uita-l pe Artistu dupa primul trimestru cu aproape corigenta la romana. Trei de 4 si un 3!

De ce? Pentru ca aveam niste comentarii de rasul curcilor. Insa dupa ce m-a pus la „cercetat” materie la greu, uite ca am reusit sa iau un 7 salvator. Si dupa aceea cine a terminat cu medii de 8, respectiv 9 romana pe celelalte trimestre? Ati ghicit: Tha Artist! Ce legatura are cu recitatul? Pai totul s-a intamplat in plina materie cu si despre Eminescu. Sertarasul cu Cosbuc si Labis din sufletul meu s-au reactivat. Si ca sa fie tacamul complet, tot acum am inceput sa ascult si folk la greu. Si dupa cum se stie flok-ul e 90% poezie de calitate pusa pe note muzicale. Si desi Macedonski in scoala nu imi placea, prin intermediul cantecelor lui Tudor Gheorghe a fost mai simplu sa ma apropii de el. Desi Decembre sau Rar ale lui Bacovia mi s-au parut prea triste si in total dezacord cu felul meu optimist, uite ca zise de nea Alifantis parca nu mai pareau asa de „negre”. Tot acum am avut si prima INDRAGOSTEALA ADEVARATA. Iar daca adaug ca era perioada lu Eminescu cred ca tabloul e complet!
De unde si pana unde m-au napadit pe mine amintirile? Uite citind poezioara asta dupa Wikisource si aducand-mi aminte ca din cauza lu’ Strutzu am ramas eu indragostit pana azi de Eminescu. Si tot adicand-mi aminte m-a lovit o intrebare:
OARE MAI SUNT CITITORI SAU SCRIITORI AMATORI DE POEZIE, INTR-O VREME IN CARE PARCA POEZIA A FOST INGROPATA LANGA UNII DIN AUTORII LOR LA CIMITIRE? SAU POATE E DOAR APARENTA CARE MA INSALA SI PE MINE?
Aaa si daca tot mi-am amintit diverse chestii mai sus, nu pot sa nu va spun ca am fost si eu un pic „reactionar” pe vremea lu’ Ceasca si am invata strofa asta din Somnoroase pasarele a lui Eminescu,
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!,
cand ea era scoasa din manuale. Era clar ca cei de atunci nu vroiau sa se auda de ingeri, Dumnezeu sau biserica. Insa cred ca si prostioara asta a mai pus o caramida la „temelia iubirii de scriei si inscrisuri”.
Gata va las sa auziti o poezie… si mai apoi un cantecel, pe versuri de nea Cosbuc

***

Andrei… 😉
KIP IN TACI