Sal’tare
Am scris de multe ori pe blog despre Bucuresti si i-am facut categorie separata. Insa mi se pare inca prea putin pentru a putea schimba perceptii sau pentru a ispiti la o schimbare reala. Dar ma bucu ca altii nu sunt la fel de lenesi ca mine.
Despre cine vorbesc?
Despre Vlad Trandafir si frumosul sau proiect numit ColtDeBucuresti.Ro
Ce face el acolo?
Pai gaseste oameni relativ cunoscuti ai vietii noastre publice si ii pune sa povesteasca cate ceva despre locul lor preferat din Bucuresti. Si astfel noi ascultatorii acestor povesti punem langa amintirile nostre dragi cu aceste locuri si amintirile acestor oameni si insufletim aceste „unghere de Bucuresti”.
Pentru ca in fiecare din locurile despre care a vorbit Vlad pana acum am si eu cel putin o amintire, va voi povesti si eu cate ceva despre fiecare din aceste „colturi”, ca sa le imi aduc si eu un mic aport la „insufletire”. Si poate (cine stie!), cu cat vor fi mai multe amintiri, cu atat mai repede acest oras putin cam trist, va deveni unul vesel si placut oricui. Prima poveste este despre zona Brancoveanu – Piata Sudului – Aparatorii Patriei (va spun mai incolo de ce am inceput cu ea).
Am cunoscut-o cand aveam doar cativa anisori si tatal meu ma lua pe santier sambata, cand era zi de lucru scurta. Lucra sofer pe un camion la ststia de metrou Brancoveanu. Si din biroul cocotat sus pe niste stalpi imensi (sau poate asa mi se parea mie de la inaltimea celor 5 anisori), puteam vedea in zare Oraselul Copiilor in care ma ducea dupa program tatal meu. Era interesanta toata acea zarva de masini si oameni, care pareau furnici intr-un furnicar imens. Vara (prin luna iunie) dupa ce se termina programul de serviciu plecam la un bun prieten de-al tatalui meu care avea o casa undeva prin zona bulevardului Turnu Magurele, Si acolo aveam la dispozitie cinci ciresi batrani din care mancam si in care ne simteam ca in paradis. Pentru ca din perspectiva unui copil paradisul este acel loc unde poti manca fructele preferate pana cand e burtica plina. Si era frumoasa trecerea aceea de la zgomotul acela infernal de pe santier la acea liniste rurala a livezii lu’ nea Ilie. Cam atat despre acea zona!
De ce am inceput cu zona asta? Pentru ca asa am descoperit COTURI…, vizionand filmuletul cu Paul Ipate vorbind despre Scoala si Copilaria lui.
Urmatoarea poveste va fi cu Titan / Balta Alba.
Andrei
KIP IN TACI
Lasă un răspuns