A fost odata, este si va fi BICICLETA pe groapa copilariei din Balta Alba

Sal’tare.
Ma intreba cineva la un moment dat de cand merg pe bicicleta. Si foarte calm i-am spus: „5 ani”. Dupa care mi-am dat seama ca am spus un neadevar cat mine de mare. Sunt vreo 26 – 27 de ani. E adevarat ca nu am mers la fel de mult in fiecare an de atunci si pana acum, insa bicicleta a fost mereu parte integranta a categoriei „placerile mele”. Asa ca astazi am zis sa imi aduc aminte de toate bicicletele pe care le-am avut de-a lungul timpului din copilarie si pana acum.

Prima bicicleta, a fost una facuta de tata (pe vremea cand stateam in Balta Alba), din doua biciclete gasite la groapa de gunoi: Una avea cadrul bun, iar cealalta avea butucii rotilor buni, iar rotile le-a luat una si una. Imi aduc si acum aminte ca a lucrat tata la ea o saptamana. A vopsit-o in albastru si a luat rotile de la un carucior de papusi rupt al verisoara-mii, ca sa imi faca roti ajutatoare.

Eram tare mandru de bicicleta mea. In prima saptamana de cand mi-a dat-o tata stateam cu orele plimbandu-ma cu ea. Dupa vreo 2 luni a inceput tata sa imi ridice, fara sa imi dau seama rotile ajutatoare putin cate putin, ca sa incep sa scap de ele. Dupa alte doua luni (era pe la inceputul toamnei) m-am trezit fara ele. Mi le luase tata si mi-a spus ca ar trebui sa am curaj sa merg fara ele.

Evident ca am inceput sa plang, sa il implor sa mi le puna la loc ca mi-e frica si tot asa. Negocierea s-a lasat cu punerea lor la loc, insa dupa 2 saptamani l-am rugat eu pe tata sa mi le scoata, ca scapasem de frica. In anul urmator am avut parte de un cadou nesperat. Unul din unchi mi-a dat un Pegas rosu, mai mare decat „Albastrica” mea.

Sigur ca era un pic cam mare, pentru cat eram eu de inalt, insa ma simteam tare impozant pe ea. Ma suiam pe diverse pietre ca sa o incalec si ma opream tot la fel, ca nu ajungeam cu picioarele jos la pamant stand pe sa. Cu ea am avut parte si de prima bataie si primul pumn in gura luat de la un tigan care vroia sa mi-o ia din mana. Sigur ca „pumnul” primit in plina figura, m-a „convins”.

Noroc ca am ajuns rapid acasa si a fugit tata dupa el, ca altfel era uitata si pierduta „minunea mea rosie”. Tot cu ea am mers si prima data la plimbare pe sosea. Eram tare mandru, eu inainte si tata, dupa mine „tinand trena”. Sigur ca pe vremea aceea mi se parea traficul infernal, ma gandesc oare prima oara cand voi iesi la plimbare in trafic cu Matei, cum i se va parea?

Probabil „criminal”, daca pe mine m-au speriat 20 de masini pe ora, care formau traficul din acea vreme. Dupa aceea a venit vremea si ne-am mutat la bloc si minunea asta rosie s-a mutat la tara si alta frumusete i-a luat locul. Insa intr-un episod viitor, pentru ca sunt multe de povestit!

Andrei
KIP IN TACI

Surse foto: IGU – LaTrecut & PortocalaMecanica.ro