Sal’tare
NU va speriati, ca nu am chef sa va spun ca sunteti doar niste ignoranti ca nu stiti ca la 23 august se sarbatoreste de fapt intoarcerea armelor si trecerea din tabara Axei in cea a Aliatilor, ci vreau sa inteleg si sa incercam sa descoperim cum se uita sau cum se ajunge sa se arunce in derizoriu un moment.
Dupa cum stimprea bine 23 August a fost adoptata de regimul comunist ca zi nationala si era tratata in consecinta.Iar amintirile parintilor nostri legate de manisfestarile grandioase inca mai au ecouri in noi si azi.
Eu unul nu imi aduc aminte decat una singura (cred ca de prin 1988), cand taica-meu a venit de la „servici”, si nu intelegeam de ce era atat de nervos si il dureau mainile.
La vreo cativa ani am inteles ca el fusese unul din cei care ridicau cartoane pentru crearea acelor „opere mobile” necesare umflarii ego-ului primilor 2 oameni in stat.
Ce ma deranjeaza totusi? Ca dincolo de toate aceste cicatrici care nu vore mai disparea, nu avem puterea sa vedem dincolo de toate acele probleme si sa comemoram macar anul asta (cand se implinesc 70 de ani de la pactul Ribentrop-Molotov) LECTIA DESPRE INCAPATANARE si LECTIA (prost inteleasa pana acum) DESPRE COMPROMISURI.
Si nu m-ar deranja sa vad ca apar din ce in ce mai multe baruri si la noi cu specific comunist. Nu de alta, dar poate dintr-o mie de pustani care vin acolo sa bea o bere, daca 50 sau 100 dupa ce vin de la bar cauta repede pe Google despre perioada aia sau dupa vreo in scriptie sau dupa vreun indemn sau dupa creun nume auzit sau citit acolo e ceva.
In rest va las si pe voi sa spuneti cum v-ati dori sa vedeti sarbatorita din nou ziua asta!
P.S. Uite si alte texte care mi-au placut despre ziua de azi si despre semnificatia ei: Fanel, Raimondo, Octav Pelin, Partea Luminoasa, Printul Radu si la final ceva funny de 23 august!
Andrei
KIP IN TACI
Sursa imaginii – Allnumis
Mi-ar placea ca ziua sa insemne o zi anti-nazista la noi in tara. Pentru ca, ii drept ca ne-am apropiat de comunisti prin intoarcerea armelor, dar ne-am si indepartat de Germania nazista in acelasi moment.
Asa „de constransi” am fost in sarbatorirea lui 23 august ca … pentru o vreme (o generatie, poate doua) nu vom mai vrea sa ne amintim . O parte din noi (si eu inclusiv) am fost copii la vremurile acelea, dar pentru ai nostri dragi parinti care trebuiau sa participe fizic la pregatirea super-manifestarilor, cu siguranta va ramane o zi naspa’ de amintit, dar mai si de re-sarbatorit intr-un anume fel sau altu’.
Mda… nu vreau sa ma amaresc… Mai zic doar ca e o zi frumaoasa azi si suntem liberi sa scriem despre ea, ain’t that a bless?! 🙂
Ce face puiul tau mic?
@Monica T : fara sa fiu rau Germania nazista cand a venit in Romania nu bea apa din closete crezand ca sunt fantani:)))…asa ca oricum ai da-o suntem in deep shit. oricum nazismul disparea ca deja armata era terminata ca a incercat cretinu lor de sef sa treaca Siberia de Gheata…marile ‘put(o)er’i ii cam parasisera si pe nemti.
Dar noi nu, noi ne-am dat frumos pantaloni jos dimpreuna cu Regele si le-am zis rusilor: patrundeti-ne AICI in fund!
@Raimi: Sper ca copiii nascuti de dupa ’89 sa scape de fobiile pe care le-am dezvoltat noi cei dinainte de ’89 si sa construiasca o democratie originala nu democratia prezisa de javra de Lenin: DEMOCRATIA BURGHEZIEI COMUNISTE.
@artistu: Printu’ scrie frumos dupa ce tata socru s-a intors ca invingator si aparatoral Romaniei dupa ce a vandut;)…Punem pariu ca in 5-6 ani or sa conduca Romania?
hai sa fim seriosi. 23 august nu inseamna decat ziua in care Romania a intors armele impotriva proprilor aliati. Asa ca ziua e cu doua taisuri. Daca o analizam bine, aflam ca, de fapt, nu e decat ziua in care ne-am tradat aliatii si ziua in care Germania Nazista (dar in care, in secret, deja se discuta despre alt tip de conducere) a fost inlocuita cu Rusia comunista. Ziua in cara Romania a pariat, din nou, pe calul cel prost.
Fain articol, tătuţule! Kip in taci şi io! 😀
Mulţam fain!
@Monica T- cre’ ca si daca ar fi declarata, tot nu s0ar rezolva nimic, pentru ca avem o tentatie aproape morbida din punct de vedere politic (noi ca natiune) catre ideologii cat se poate de tampite!
@Raimi – eu zic ca 20 de ani sunt de ajuns. Si daca mai stam mult „cu dosul pe camasa” riscam sa pierdem „istoria inca vie” pe care o avem langa noi! Asa ca nu sunt de caord ca ar mai trebui sa mai asteptam!
@Brightie – cred ca totusi ar trebui sa invatam ceva din experientele alea, nu sa trecem ca gasca prin apa, pentru ca e posibil sa repeteam la infinit greselile parintilor nostri! (P.S. Puiultyl de om e fericit, papa, rade si creste. Iar in 2 saptamani ii facem „baita cea mare” la biserica 😀 )
@Fanel – si totusi de ce sa il privm doar prin prisma „e ginerele lu’ …) Hai frate sa il descoperim pe el! Poate nu e atat de tampit pe cat credem si poate ca e cea mai buna solutie pentru viitor!
@Neamtu – dupa cum spuneam mai sus si dupa cum spunea si @fanel – Suntem niste campioni la ALEGERI GRESITE! Insa eu inca mai sper in TREZIRE!
@Nelinistitu – Mersi frumos si te mai astept pe aici! 😉