Tatic… REAL, nu VIRTUAL frate – Jurnal de tatic ep. 66

Sal’tare
Ma intreba acum cateva zile cineva pe FACEBOOK ce imi mai fac mandrii feciorasi si de ce nu mai scriu in Jurnal de tatic despre aventurile cu ei. Pai raspunsul este simplu:
Pentru ca traiesc copilaria lor la maxim si nu prea mai am timp sa astern pe „hartie” starile si toate intamplarile cu ei!
Nu e usor, insa la finalul zilei, cu limba scoasa de un cot si jumatate dupa toata alergatura prin casa, dupa biberoane, baitze, creme, luat de la gradinita, dus la doctor sau mai stiu eu ce alte acrivitati de acest gen, e un mare lucru sa ii vezi pe fiecare dormind si visand frumos. Iar daca mai si zambesc prin somn, ne vezi pe amandoi (si pe mine si pe Livia), cum ne strangem in brate privindu-i si trimitandu-le bezele.
In acelasi timp am inceput usor, usor sa mergem prin cat mai multe locuri cu ei amandoi si incercam cat putem de mult sa ii tinem impreuna, pentru ca Ionut trebuoe neaparat sa se obisnuiasca cu stilul tipetelor si jocurilor lui Matei. Iar pe Matei vrem sa il obisnuim cu ideea ca are un fratior si ca trebuie sa inceapa sa il accepte, sa il protejese si sa il iubeasca. Sigur ca unele „deprinderi” de acest gen, le-a cam prins Matei si nu rare sunt momentele cand ine si il pupa pe Ionut pe frunte, asa cum facem noi si cand ii spune

PI CUMINTE, NU MA PANGE BEBE

Si il mangaie intelegator!
Iata si poze cu minunile noastre!
Andrei
KIP IN TACI

4 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*